gata

de azi blogul asta se inchide. a venit momentul. a fost frumos, mi-a ocupat timpul, imi va ramane in suflet dar visele trebuie sa iasa din cutii.
ma mut.
inca nu mi-am construit casa noua dar desenez cu spor la planuri.

A, de invatat

cea de-a doua experienta antropologica a fost absolut incantatoare din foarte multe puncte de vedere despre care o sa scriu mai incolo. dar mi-a dat si ocazia sa trag niste concluzii despre “meseria asta”, asa in calitate de novice.
asa ca … note to self :
-spune accentuat de cate 3 ori de unde esti si cine te-a trimis acolo si in calitate de ce.
-nu pronunta cuvantul “antropologic” decat daca ai 3 minute sa explici ce inseamna asta. altfel, “cercetare” e suficient.
-identifica gatekeaper-ul si imprieteneste-te cu el. el poate fi gasit peste tot si te ajuta sa nu intri in niciuna din belele de pe drum.
-pregateste-te la gandul ca va trebui sa spui aceeasi poveste de un triliard de ori si sa intri in viata unor oameni, sa cauti prin valiza lor.e interesant, dar te poate obosi infiorator.
-se pot economisi bani(ala care poate)

doamne-ajuta cu rapoartele alea ca tare mi-era dor sa scriu. asa, mult si complex…sa ne mai aducem aminte din cuvinte

antropologis

(imi aduc aminte asa de ce m-am apucat eu sa tin acest blog acum foarte mult timp, sa fie vreo 4 ani. ca sa nu uit ce mi se-ntampla.)

Micul antropolog de ocazie(din pacate, nescolit) orimeste cutia cu o bombonica : un studiu intr-un oras din Vrancea, oarecare. Din sorti si oameni frumosi cunoscuti in Foisorului, se alege Odobesti ca destinatie.

Sunat, vorbit, aranjat, faxat, nevrozat, panicat,urlat, invatat, facut trei cruci si plecat.

De nebun, primul drum singur pe un drum mai putin drept ca A1. A urmat o saptamana de cautari, imprieteniri de moment, ajutor si deschidere. Cu socuri, cu rasete si cu sentimentul putin bizar ca esti povestitorul unui orasel in acel moment. Toate lucurile frumoase, barfele, tragediile, iubirile si bucuriile celor foarte multi oameni pe care ii cunosti pentru prima data si ii vezi, probabil, pentru ultima.

Egoul creste, dar si presiunea la fel. Sa simti in fiecare seara ca ai inca 100 de perechi de ochi lipite de tine.De la oamenii care te saluta curiosi pe strada, pana la betivii satului cu care mananci sau cu copii satului dimineata la ora 7(cu alarma),cu care bei cafeaua.

Medalie cu doua fete, ca stare de fapt.

Cu plecari spontane si triste, cu amanari si cu un tur de forta de 3 zile in care trebuie s-o iei de la capat repetand aceeasi poveste de cinspe ori pe zi.

Dar a fost atat de misto, mi-a aratat ca vreau asta si mi-a confirmat ca pot asta. Urmeaza Botosani sau Suceava.

Cu drag, astept.

A

am tot zis

to-ho-hoooot zic intr-una ca fac si dreg multe lucruri si uite ca nu fac asta. am tot zis ca scriu mai mult pe blog, am tot zis ca mananc mai putin si ma apuc de sport(din nou), ca ies la mai multe cafele, ca incerc sa zambesc mai mult si sa imi tin piticii de pe creier un pic mai sub control.
ceea ce n-am facut pentru ca sunt un om rau si mai ales lenes.

in schimb am ajuns la 2 concerte misto in ultima saptamana, respectiv un Wake up Fest de duminica trecuta si un Vita de Vie de joia asta.
Wake up fest-ul a fost foarte misto, in partea pe care am inteles-o(de la emil la si pana la Junkyard). compania frumoasa rau,o mitza vesela si un dan implicat. concert frumos. pupat piata independentei si cand sa manaci si tu o pizza ca omu, am batut vreo cateva crasme pana sa renuntam resemnati la gandul ca in bucuresti oamenii nu manaca noaptea. de-aia suntem asa sanatosi, f’tuva restaurantele-n dos.

La Vita de Vie, iar mi-a placut. Ei au avut chef sa cante, eu am avut chef si motive intemeiate sa beau si sa dansez, oameni noi si frumosi, oameni vechi si entuziasti (Guci power), votca cu suc de pere in loc de coldrex … studenteala.
Intre timp, la mama acasa e frumos, iubitu pleaca si asta e urat, iar la birou imi spun oameni straini ca in 4 luni de zile nu m-au vazut zambind, ci numai trista si suparata. no shit, sherlock?really? nu te creeed…

si-acu, ce sa raspunzi la asta. daca zic ca eu sunt de fapt un om vesel care rade mult si din tot sufletul, am clar tulburari schizofrenice de comportament. daca zic ca de fapt eu sunt o trista innascuta, ma trazneste de sus ca mint si-mi raman si cuvintele-n gat ca nici chiar eu nu pot minti atata.

asa ca mai bine ma-mpiedic si-o las cum a cazut. deah, SI de-astea am zis ca nu mai fac …

trusime corporatiste.

dupa cum scriam,ca o dependenta pe facebook, ca vinerile alea misto au revenit, incep sa ma gandesc la toate lucurrile care s-au intamplat saptamana asta.
si bune, si grele si rele si degeaba dar si pline de multe intelesuri.
asa ca vinerea se trage linie, aer in plamani si se monteaza pentru urmatorea tura.
si razi s te bucuri si stii ca ai 2 zile in care iti apartii in intregime.
trusime corporatiste.

programul

Mi-e destul de greu sa incep de undeva postul asta, cum mi-e greu si sa incep de undeva programul despre care vreau sa scriu.

E foarte experimental totul aici la mine in cap, are extrem de multe necunoscute dar simt ca macar incepe sa aiba factorul ala esential de vointa.

Bref : am luat-o razna complet si trebuie sa fac ceva sa schimb asta.Spun asta din martie si fac asta tot de atunci. Dar nu cu mine, ci cu restul de univers pe care am fost foarte suparata ca m-a cadorisit bolnava.

Am fost la 9 medici diferiti, mi-am facut un triliard de analize,am luat 4 tratamente diferite in diferite concentratii,am aflat ca va trebui sa ma injectez sa fac copii, am fost sfatuita in contradictoriu, am fost compatimita sau crezuta ipohondra, am ajuns sa spun la interviuri ca “trebuie sa stiti despre mine ca sunt bolnava si am migrene”. Concluzia medicala e simpla: n-ai ce sa-i faci, asta e.

Tot cu universu m-am luptat si cand mi-am dat dracu toate viciile ca sa ajung sa traiesc bine-merci si cu ele.Cu toate.

Cu oamenii  m-am luptat cand ma pasau dintr-o extrema in alta, de la ” nu esti bolnava” pana la ” nu mai bea, nu mai fuma, ia-ti pastilele, du-te la doctor”.

Cu mine m-am luptat in tot timpul asta ca sa bat si universu’ si oamenii si pastilele si doctorii.Si i-am rezolvat.

Asa ca daca tot sunt calita,trebuie ma bag la lupte cu mine.Amintiri, frici, prietenii, preconceptii, angoase, relatie,perfectionism, superficialitate, greseli,vine.

Ma apuc de scormonit si de curatat.Si asta va fi locul.

am

am lipsit foarte mult de aici si de prin toate partile in ultima perioada. poate ma intorc.intre timp,

am incercat sa-nvat cum se-nvarte noua mea lume, inca imi mai da cu spatii dar perseverez.cat nu impart cu piticii de pe creier, spatiile alea …

am vise.

am vise cu un magazin online la care vad butoane si povesti cand am mintea libera.

am vise-ntr-o piatra neagra.

si incerc sa-mi aduc aminte cum sa visez in mine.

 

friday nights

serile de vineri sunte serile alea in care te bucuri ca ai mai trecut de o saptamana, astepti tot ce iti poate da week-endul si-ncepi cu mici placeri dinainte.

serile de vineri dau plimbari in parc si drumuri dupa mancare chinezeasca cu ana.

serile de vineri dau in casa conversatii spumoase cu oameni destepti, confidente intamplatoare si concluzii usor incerte.

tot ele iti ofera cateodata momente de supunere. in care pur si simplu vrei sa te bucuri de seara de vineri asa cum e ea.cu-n pic de relaxare , cu cuvinte aruncat in sfarsit in drafturi . cu de toate,

hardcore

iata povestea primului drum al THC-ului :

(trebuia sa plec de vineri seara, ca sa ma apuc sa mai conduc, sa ma ma mai obisnuiesc cu masina. vineri seara hai cu migrena de-am zis c-ajung iar la spital, sambata de-abia m-am tarat la pitesti seara de tot, ca sa constat ca am pierdut o lentila de la ochelari. nu, n-am gasit NICI o optica deschisa duminca -doamne, fereste asa ca a trebuit sa-l astept pe frate-miu sa vina cu ceilalti ochelari -  calcati de-un anume domn, indoiti ca dracu si cu o lentila usor miscatoare. timp in care am condus cu o lentila prin pitesti, suficient cat sa constate tata ca ar trebui sa mai astept, sa vin saptamana viitoare sa o iau, ca poate pana atunci se coboara harul divin si conduc mai bine). enfin.

concluzionez eu ca plec, vine tata cu mine pana la picioru podului dinspre autostrada(???!!!), il las acolo, vine frate-miu si-l ia si-l duce acasa ca apoi sa vina sa ma prinda pe mine pe autostrada ca sa merga in spatele meu (???!!!). merg eu linisitita,cu 90 in ciuda celor recomandate de a merge cu 80, poate chiar 70. suna tata. trag pe dreapta, raspund ca sa imi spuna sa-l astept pe frate-miu ca nu ma prinde si ca de ce merg asa de repede . astept regulamentar escorta, se pune ploaia nenorocita, pornim la drum, prindem o ploaie de-aia cu spume de nu vedeai 3 metri in fata, depasesc si eu o betoniera si un tir. in rest, regulamentar cu 90.100, pe masura ce ma indepartam de pitesti si nu-l mai simteam pe tata-n ceafa.

booon. intram in bucuresti, desi stiam drumu ca pe apa, in militari ma incadrez eu post, pe stranga.ma vad nevoita sa fac stanga la cora pentru ca asa ma incadrasem si mai eram si prima la semnafor. facem stanga la cora, o luam frumos pe Grant, prin crangasi, pe 1 mai, calea victoriei, splai, unirii, casa. cu bara la bara, cu ploaie, cu geamurile super aburite ca inca nu m-am prins cum e treaba cu dezaburirea.

evident ca mi-a parcat-o frate-miu care mi-a trinut apoi si un intreg curs de ce am facut prost pe traseu si mi-a recomandat sincer s-o las in fata blocului.

dar nu. cu lamaile inainte si cu certitudinea ca buna parte dintre dudele de-acum se vor duce in timp, dar mai ales in kilometri, de maine infruntam traficul.

Protected: se poate pe dracu

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password: