somebody’s friend

scenarita, mai ales cea in forma cronica, este una dintre cele mai frecvente si grave boli ale femeii.

eu sufar de scenarita cronica cu accese acute repetitive si sitematice si, ca orice femeie care se respecta, fac dintr-un capat de ata un ghem intreg si-un splendid mileu.

si, tot ca orice femeie care se respecta, mai si sufar ca magdalena lucrand la respectivul mileu ca parca nu iese bine daca nu e cu muzica depresiva, cu lacrimi innodate-n barba si cu ciocolata.

tousi, usoarele pusee de inteligenta ma fac sa realizez ca n-o sa stiu niciodata exact cum s-au crosetat itele din juru-mi. ce stiu insa e ca pana aflu ceva-ceva, clar deschid macar un butic de mileuri.

Stau si eu si ma mir de pleiada de concerte din primavara/ vara asta si de fiecare data cand imi spun ca n-are cum sa mai apara nimic nou, cel putin pe international, mai vine cate o stire bomba si-mi infirma teoria.

Lasand la o parte cele gigant gen Metallica, Iron Maiden sau Judas mai avem BestFest-ul cu tot ce e in el, un Moonspell pe vine in doua saptamani, mai avem o Anathema, un Queensryche pe 30 iunie de care de-abia am aflat , noi confirmari la Bestfest exact cand bagai mana in foc ca line-up-ul e batut in cuie si vad ca lista se tot completeza pe drum.

Pana atunci saptamana viitoare ne delectam cu doua produse ale Fundatiei Culturale Pheonix, respectiv un Roberto Fonseca la care mi-ar placea mult sa merg si un Kronos Quartet asupra caruia nu sunt inca hotarata.

Asta daca nu punem la socoteala concertele de club multe si dese cu diversi oameni care chiar merita vazuti.

De-asta imi place mie Bucurestiul…se-ntampla ceva aproape in fiecare zi. Si-atunci de ce sa stam in casa si sa ne plangem de vietile plictisitoare, de ce sa nu facem ceva pentru noi, de ce sa ne cufundam intr-o dulce robotizare?

Cand putem, de exemplu, sa NU.

Dar nu parasim incinta.

Si ne apucam si de licenta.

Acum ca primii pasi au fost facuti, ca morcovul a intrat suficient de adanc, ca am fost bagata sub pamant de proful coordonator si ca am reusit azi chiar sa ajung la BCU sa reinnoiesc permisul…chiar m-apuc.

E perfect ca ma pot ingropa in munca si-n licenta  cu indarjirea omului caruia i-a ajuns cutitul la os si care nici nu vrea, nici nu poate si nici nu trebuie sa se gandeasca la altceva.

da, mi-am facut damblaua si am plecat la mare chiar si pentru o zi… la marea mea, in vama plina de oameni care la un moment dat mi-au respirat aerul, ce-i drept, dar care m-au deranjat prea putin.

e fascinant de fiecare data cum in momentul in care pun piciorul in vama ma tranform complet, imi fug toate gandurile, mi se instaleaza cel mai frumos zambet din dotare si traiesc totul intens si incet. e alt ritm, e alt aer, e altceva.

aveam nevoie de asta, trebuia sa ma linistesc si sa ma pregatesc pentru ce urmeaza…dracu’ stie ce-o fi aia.

la asta se adauga cafeaua cu bronzare cu-o demoazela cu care am impartit-printre infinite altele -cele mai frumoase, intense, dureroase si in general pline mari;

se adauga surpriza facuta de cealalta demoazela si-al ei iubit care au venit sa faca totul complet;

se adauga o seara frumoasa cu psihopatii, alcolizare, dans, zi de nastere, ciubuce, nervi si multe altele ; niste aventuri pe drumul de intoarcere si bucuria faptului ca mi-a fost suficienta o zi jumate pentru toate astea.

stau eu drept si ma intreb stramb, vorba proverbului, de ce trebuie sa fim beti ca sa spunem dracului ce-avem de zis?

de ce cand ai un lucru foarte important de zis iti vine mai usor dupa ce ti se-mpleticeste putin limba, de ce cand ai o piatra de moara-n spate ti-e mai usor s-o dai jos dupa 4 beri si-o juma de kil de votca,de ce ti-e atat de lesne sa spui unor oameni cat de mult ii iubesti cand deja faci asta in cea mai de balta franceza din dotare…de ce?

nu cred sa fie doar scuza pe care ti-o da alcoolul si nici faptul ca eu, una, slava domnului, sunt mai concisa asa…mai e ceva…

hmmmmmm

urma sa urmeze ieri petrecerea de la firma care a iesit mult mai bine decat m-as fi putut astepta. a fost veselie, a fost lume multa, au ramas cativa oameni simpatici, am bautara zdravan, am cantat, am dansat, ne-am dat cu scaunul cu rotile- nu eu-, s-au intamplat lucuri…una, alta.

all im all am avut cea mai misto aniversare, dispusa frumos pe 3 zile si 3 nopti ca-n poveste, care mi-a adus foarte multe lucruri noi si frumoase, la fel de multe confirmari de care te bucuri intotdeauna si-o stare de oboseala cronica pe care mi-o scot cu un concert Byron in seara asta in Clubul Taranului.

stiu ca ploua si din partea mea ar putea foarte bine sa ninga, sa tune si sa fulgere si tot nu mi-ar putea sterge zambetul de pe fata.

zambet de fericire pura cum nu cred sa fi simtit vreodata pana acum.

si asta pentru ca am petrecut cu emotii din cele mai diverse si mai noi, 20 si ceva de oameni frumosi stransi la o masa maaare intr-o carciuma in care ma simt ca acasa, cadouri frumoase, tort, la multi ani-uri treze si din suflet, corul magarilor veseli si beti mai pe la spartul targului, o buburuza facuta special pentru mine, niste cuvinte soptite-n ureche si transformate apoi in cateva ore de discutii MARI de tot, niste prieteni exraordinari care stiu ca ma vor ierta ca am fost putin absorbita de iubit, 2 ore de somn si-o luam de la capat.

in seara asta la serviciu cu niste oameni draguti si noi fata de care inca ma simt putin straina dar cu care sunt foarte dispusa sa impart din fericirea mea.

si inca simt ca mai urmeaza ceva…pam, pam.

e primavara si e frumos, e soare si cald, e verde si parfumat si eu ma simt ca un copil care tocmai a primit o acadea maaaare si frumoasa. lasand la o parte ca am primit vreo 300, chiar asta e sentimentul pe care il incerc intotdeauna inainte de ziua mea.

toata saptamana e de pregatire, de cumparat lucrusoare, de facut unghiutze si rezervari in carciumi, de concluzionat,ca in fiecare an, ca-mi trebuie masa de 20 si de pregatit pentru marile evenimente.

Care anul acesta vor fi in numar de trei: bauta de miercuri seara cu prietenii, bauta de joi-cand chiar e ziua mea- cu colegii de serviciu si …creme de la creme…prezenta iubitului meu pe post de cadou cu funditza.

Si toate astea ca sa imi demonstreze ca nu e mare foc daca-ti pica ziua de nastere in joia mare, ca o saptamana infioratare cu certuri si stress si munca si madonnit pana la exasperare se poate uita…si ca cel mai important lucru pe lumea asta e sentimentul ca esti iubit.

a venit si ziua aia minunata in viara fiecarui blog in care Trebuie sa scriu cum au ajuns oamenii aici. cam ce cretinatati se pot cauta pe google.

am avut pana acum un om care cauta constant si perseverent “zi porn”, mai avem oameni care cauta “coronarografie” sau mai stiu eu ce termeni medicali pe care din pacate i-am insirat eu pe aici, avem oamenii care imi aduc cel mai mult trafic involuntar si care cauta “urban kiss” sau alte titluri de spectacole, concerte, trupe chestii din categoria merita si oamenii care mai cauta diverse expresii de genul “sa-ti pui cenusa in cap” sau mai stiu eu ce.

dar “felicia amanta” n-a mai gugalit nimeni pana acum.

astept cu larg interes un “felicia nevasta”, un “felicia copilul” si un “felicia prietena”, macar facem varianta 3 intr-unu ca nessu la plic.

in ultima perioada in care m-am gandit eu s-ascult un american de-oadata si sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-am trezit dintr-o data intr-un carusel foarte…interesant, cel putin.

cu combinatii extreme intre iubire si ura, cu nervi stinsi de-un te ador o saptamana mai tarziu sicu schizofrenii diferite in fiecare zi am ajuns eu la concluzia ca datul in leagan e printre cele mai bune lucruri inventate de om.

e-atat de frumos si te simti atat de copil incat chiar nu te mai deranjeaza toate privirile de baba frustrata de viata care mai are un pic si te-njura ca ai trecut de 12 ani si te-ai suit intr-un leagan. si nu te mai enerveaza nici ca-ti intra nisip in condurii de doamna, nici ca nu ai unde sa-ti pui de doamna-ti geanta si nici ca din lipsa de exercitiu te dai jos usor ametit.

si-am venit cu niste-amintiri frumoase ale leaganelor de pe Calea Bucuresti care s-au transformat usor din loc de joaca, in loc de fumat pe-ascunselea sau de pupat colegii de generala…

leaganul copilariei de la tara cum numai eu aveam…

leaganele de pe Trivale in care m-am dus sa ma dau la prima intalnire cu prima dragoste cand de emotii mai ca n-am cazut in nas…

leaganele de la dana, dana 2 sau za pleis pe care era mereu bataie la bautele din liceu…

leaganul din spatele blocului de-aici in care-am legat o prietenie speciala cu-o demoazela si mai si…

si-mi dau seama ca tot scriind imi tot amintesc momente frumoase de prin diversele leagane ale patriei.

asa ca m-am dat jos din carusel si m-am urcat in leagan unde, daca ametesti, macar stii dracu de ce.

pam-pam.