povesti, stari si cuvinte

sunt oameni care iti marcheaza anumite momente din viata si unul dintre ei este, asa cum mai scriam, charlie.

despre care chiar ma gandeam ca n-am nici o sansa sa-l intalnesc in bucuresti.

si n-as fi avut daca n-ar fi venit adi din reghin sa-l caute pe el, sa ma caute pe mine si sa ne faca figura.

ciudata intalnire, pentru ca il pusesem deja intr-o cutie cu amintiri si aproape ca mi-ar fi placut sa ramana acolo.

acum asta e, vedem ce facem cu el.

ii gasim alta cutie…

incerc din rasputeri sa nu ma mai mire suprarealismul vietii mele din ultima vreme.

si nu pot.

nu mai tarziu de aseara eram acasa, deprimata ca dracu scriind un sms in care ma scuzam ca nu mai ies in oras si primesc un telefon de la un om frumos pe care l-am cunoscut la mare, care e din reghin si era in bucuresti si a facut ceva eforturi sa dea de mine sa ma scoata la o bere.

frumos, zic si ma duc cu bucurie gandindu-ma ca va fi o bere de vorbit despre vama.

si-ajung intr-o alta lume. intr-o curte ascunsa si frumoasa, cu horatiu si mihaita, cu coca si oameni de la soni din vama, cu muzica buna si-aproape cu miros de mare.

o seara spectaculara pe care m-am chinuit din rasputeri sa n-o stric, de care m-am bucurat din suflet dar in care am fost numai pe jumatate.

atat am putut, atat am facut.

oricum, inca ma mir

imi zicea mie un barbat misto ca simt in cercuri.

asa e.

se pare ca toate lucrurile in viata mea se intampla in cercuri. si ma izbesc in cele mai neasteptate momente.deunazi vorbeam cu prietena mea despre concertul iris de 30 ani ca sa-mi dau seama ca au trecut 5 ani de cand un copil ratutit cu pretentii de doamna adulta venea pentru prima data in bucuresti, pe otopeni, la aniversarea 25, cu Iubirea varstei de mana si cu certitudinea ca nimic nu poate merge prost.

eeee, a mers prost, s-a deschis un cerc dureros cu dezamagiri, lacrimi si relatii pierdute.

in care m-am invatit si am dat cu capu de toate colturile lui dar pe care l-am inchis si eu si timpul.am reparat, am cerut iertare, am recuperat, am invatat si acum incerc sa simt.

e amuzant cum nu stiu sa le desenez nici macar cu compasul si totusi imi apartin atat de tare.

cam asta e starea mea de spirit si cam atata pot spune.

nu stiu ce se intampla dar coefiecientul meu de inteligenta intra in stand-by in mometul in care pun piciorul in pitesti.se duce, pleaca de nervi si de insingurare unicul neuron si staaau asa ca toanta, la tara- cel putin sa nu chinui si alti oameni.

slava domnului ca mai pot citit, desi nici asta n-am mai prestat foarte mult.

si mai slava domnului cu pregatirile de toamna, ca la lipitul etichetelor pe borcanele de gem si zacusca nu-ti trebuie mare talent.

blu-blu, blu-blu-blu

masa de duminica in familie cu prieteni frumosi si veseli, mancare buna, vin rosu, conversatie spumoasa, perspective, emotii, biscuiti cu ciocolata si portocale, fluturi, deschidere fara efort, miros de laptic si buburuze.

intru-un tablou cu multe culori difuze, pe-un fond de verde smarald…de pe care sufli praful

eu sunt o fata foarte strangatoare de felul meu si reusesc sa adun tot felul de nimicuri cu potential de comoara.dar acum a venit la mine, fara sa o caut in mod special, comoara laurei.

plecam linistita spre minunatul pitesti city si fiindca uitasem cartea in lucru si nici o revista de duamne-ajuta nu gasisem m-am oprit la cutiile de carton frumos aranjate ale vanzatorului de carti din fata autogarii militari.

nu cautam nimic anume, dar i-am cerut carti de povesti.intre timp mi-am cumparat o editie ingalbenita de madamme bovary iar din teancul carti cu povesti pe care mi l-a adus domnul am ales in graba singura cartulie care nu era semnata grimm.

Tolstoi- Puterea copilariei. Cu urmatoarele randuri scrise cu cerneala rosie si o caligrafie spectaculara:

Premiul III

Se acorda elevei Sandor Laura, clasa a II-a F, anul scolar 1968-1969, pentru rezultatele bune la invatatura si purtare!

14 iunie 1969

Inv. Rodica Muresan

Nu stiu de ce a renuntat Laura la comoara ei, de ce a ajuns la mine si daca merit acest premiu pentru rezultatele bune la purtare, dar eu sunt foarte mandra de ea.

Iar cartea e de turta dulce.

sunt foarte mandra de talentul meu de a duce oameni in locuri noi si frumoase.

aseara am fost in que pasa si a fost foarte frumos.locul e suficient de mic incat sa fie intim si suficient de mare incat sa poti respira, e foarte bine decorat, muzica e extrem de buna, atmosfera e vesela si pasnica, scorurile sunt absolut decente mai ales pentru zona buricul targului si au niste barmanite foarte tari.

si cand la asta mai adaugi si prieteni frumosi, revenirea la viata si bere a siminei (demult pierduta) si bere cat cuprinde, dai de-un gust de familiaritate reconfortanta. asta e un alt plus al locului-ne-a creat cadrul asta desi in afara de mine nu mai fusese nimeni acolo.

foarte bun.

mai mergem.

masa de duminica in familie.

de data asta, instaurarea acestei traditii n-a fost vina mea, il putem invinui pe colegul si prietenul mircea pentru ea. se intampla duminica trecuta pentru prima data sa luam toti o masa copioasa la mine si la mircea , a fost frumos, am zis de-atunci ca trebuie sa o mai facem iar aseara ne-am adus aminte si am instaurat o noua traditie in grupul nostru de nebuni frumosi.

asa ca azi facem tochitura cu mamaliguta, luam vin rosu, avem buna dispozitie si o prietena recent revenita dintr-un con de umbra.

frumos.

in sfarsit mi-am facut curaj si m-am mutat in casa noua.

asta e si e frumoasa, e stangace si noua dar … se face ea mare.

e pentru ce va sa vie si e construita pe ace.

se-aseaza ea…

 

lucruri neasteptate in locuri neasteptate…si cu toate astea…cat de bine se potrivesc.

am gasit pe plaja pustie din vama, pe 20 septembrie, un pui de con de brad.

nu stiu ce cauta el acolo, ce poveste are, cum a ajuns si daca ii era bine dar l-am luat si pentru mine are deja o poveste foarte frumoasa. una care imi spune ca daca un con de brad ma poate astepta pe o plaja pustie si atat de speciala pentru mine, even more unexpected things can happen.

il iubesc, e frumos si mic si poate o sa-l daruiesc.