povesti, stari si cuvinte

iata-ma revenita dupa alte 4 zile petrecute in spitalele patriei mult mai plina de viata, mai gartioasa-mi se vede glezna- si mai informata.

ce am invatat eu in aste 4 zile in salonul cardiologie interventionala din spitalul militar?:

1.ca am tromboflebita profunda post-traumatica.

2.doctorii pot fi buni profesionisti, amabili, draguti, umani si de-a dreptul misto.

3.asistentele pot fi minunate sau scarbe infioratoare si asta nu mai depinde nici macar de cati bani le dai. scarbele sunt scarbe si dup’aia.

4.cum se face un EKG.

5.cum se pot strange 3 asitente sa-mi bage un cateter si cum ar fi bine pentru mine sa nu am nevoie vreodata de transfuzii de urgenta, ca n-am vene.

6.cum se poate sa nimeresc…EU…un injectometru despre care s-a constatat pe sangele meu ca e stricat.

7.cum sa vezi gandacul trecand la 10 centimetri de nasul tau in mijlocul noptii.

astea la nivel personal.
informativ vorbind, am aflat de la babele din salon cum se face un by-pass, o coronarografie, cum se pune stent si cum se face o operatie de schimbare a valvelor…toate explicate in mii de cuvinte si in cele mai mici detalii. mai stiu viata fiecareia, parerile lor despre basescu, guvernanti, pensii si nore/gineri si…cel mai important…necesitatea, procedeul de executare , senzatiile si urmarile unei clisme.

de-abia acum, ca stiu toate astea, pot sa mor linistita.

e fascinant cum pot sa-ti pice in mana niste carti exact in momentul in care le vrei si in care te poti bucura atat de tare de ele.

“Strugurii s-au copt in lipsa ei” se numeste cartea, e scisa de Zully, e genul de carte pe care nu o poti lasa din mana si…pentru mine a facut in seara asta ce n-am fost eu in stare in doua saptamani si-o mie de conversatii sa fac.

sa-mi cristalizeze toate lacrimile si toate gandurile in pasaje clare despre cuvinte care trebuie spuse, lucruri care trebuie facute, oameni care trebuie iubiti si zile care trebuie traite pentru ca, in mod sigur, va veni un moment in care sa regret ca n-am apucat s-o fac.

cum stiu sigur ca daca as fi fost intrebata pe la portile iadului daca-am facut tot ce mi-am dorit si mi-ar fi stat in putere sa fac, as fi raspuns ca nu…asa si vreau sa cred ca de-aici incolo o sa-mi fie mai putin frica.

si de esecuri si de refuzuri si de consecinte si de judecati.

intoasa la mine acasa, in bratele blande ale gicului meu, pot sa scriu acum ca ma bucur ca n-am dat coltul, ca am psihopatii sa ma ajute si tot psihopatii sa ma inveseleasca.

iti trebuie ceva nebunie sa te aduni la om acasa ca sa-i vezi picioru de 15 kile si apoi sa te pui pe papa bun si pe visiki si sa ajungi la bataie generala cu suluri de hartie igienica.bataie, care, evident ocolea picorul meu cu mare efort si care din fericire a fost surprinsa intr-un pictorial pe care-l asteptam cu drag si dor.

iti trebuie ceva psihopati sa te pui apoi la taclale, sa se sparga cina in familie la 4 dimineata si sa dai noroc pentru piciorul meu.

iti trebuie ceva psihopati!

e foarte frumos ca am ocazia sa observ multele lucruri care se intampla in jurul meu de la o distanta foarte mica, aproape intima.

acum sa ne gandim ce se intampla cand amanta devine oficiala:

1.amanta stie ca el e predispus sa insele din simplul motiv ca asa s-au cuplat ei.

2.amanta renunta-in cazul analizat- la foarte multe, chiar la tot,ca sa devina oficiala.

3.amanta devine infiorator de geloasa.

femei geloase s-au mai vazut pe pamant da sincer nu credeam ca o femeie, altfel normala, desteapta poate sa faca scene cumplite de gelozie pentru ca jura ca o duduie din restaurant s-a uitat nu stiu cum la barbatul ei, ca vecina de scara e sigur pe lista lui de cuceriri si ca fiecare urma- o zgarietura de juma’ de centimentru pe GENUNCHI- este facuta de o femeie  cu care este inselata.

din afara e foarte usor de spus ca e nebuna si poate ca e.tot din afara e foarte usor de zis ca nu te-ai comporta niciodata asa.

ca o femeie care n-a fost in viata ei geloasa, nu-mi pot imagina cum se poate ajunge la asa ceva dar nici nu vreau sa stiu cum m-as comporta pe dinauntru.

ambitie de femeie nebuna: piciorul imi merge prost, aproape ca nu pot calca pe el dar si daca ma tarasc tot ma duc la gaudeamus dupa premiu. am senzatia ca inchid o perioada, un cerc obsedant de-al meu, iesind din casa si oferindu-mi un motiv de bucurie.

altfel o iau razna.

si-asa ma tot ambitionez sa visez autobuze in continuu si sa constat cat de aproape am fost de dat coltu’. si cate mai am de facut!

eu am numai trei picioare

si de-abia ma misc: top-top

rad cand ma-ntalnesc copiii

si ma cheama cutu schiop.

ziua mi-a fost inseninata de conversatia telefonica avuta cu agentul Ghiulea, care, alaturi de agentul Sapunaru mi-au luat declaratia atunci in camera de garda.

sun si eu, ca femeia curioasa, sa vad ce se mai intampla cu dosarul.

-Pai…a plecat la Parchet sa ia numar si se intoarce dupa 2-3 saptamani.

-Buuun, si?

-Pai se trimite la Biroul cercetari penale de pe raza sectorului 1 si veti fi chemata la declaratii.

-Buuun, si ce contine dosarul?Martori, ceva?

-Aaaaaa, nu doamna, ce martori ca nu mai era nimeni acolo.

-Pai, domne, vanzatorul de bilete RATB care are chioscul in fata trecerii, vanzatorul de ziare care e acolo tot timpul ca era ziua namiaza mare.

-Aaaaaaaaaaa, nu ne-am gandit.

-Pai si atunci e doar cuvantul meu impotriva cuvantului soferului?

-Da.

-Cum, domne, da? Nu se poate verifica corelarea semafarelor, ceva?

-Ba da, da asta e expertiza si nu mai tine de noi.Asta se face la Biroul de cercetari.

-Pai si dosarul, pana la urma, ce contine?

-Schita intersectiei.

-Pai si cand sa revin?

-Nu stiu, doamna, ca nu e de competenta noastra.

Deci oamenii s-au dus acolo, au zis ca accidentul s-a produs pe strada si ca intersectia era in cruce si au desenat o cruce. Atata a fost de competenta lor. Imi place asta cu competenta de mor, e…asa….raspunsul la toate problemele universului.

o parte buna a statului la mama acasa degeaba este ca apuci sa te uiti la toate emisiunile si stirile din lume si sa te revolti si tu, ca tot omu, de formularul groazei si de cretinatatea aboluta a functionarilor din Ministerul Sanatatii si de cazul copilului distrus pe viata de o asitenta grabita si una intarziata.

apropo de asta, imi aduc aminte de tanti Flori, prototipul asistentei universale: 200 de kile, urata, rea, c-o voce de-o auzeai de pe luna, cu o mana care mi-a spart un vas de sange la o injectie de sunt vanata si acum pe burta si cu o atitudine care-ti provoca teama sau greata pana la suta de mii bagata in halat.

din pacate la noi chiar se aplica sintagma :”doamne, numai la spital sa n-ajungi!”

sub acest titlu as vrea sa comsemnez reprosurile pe care le-am primit in ultima vreme de la diversi cetateni care au impresia ca in spital, imobilizata si cu picioarele in sus nu ai alte lucruri mai bune de facut  sau alte ganduri decat de a suna pe toata lumea si de a anunta ca te-a lovit autobuzu.

astfel, avem una bucata unchi isteric,pe care nu l-as chema nici la inmormantare, ofensat ca n-am dat si eu un telefon sa vina si ei sa ma vada.

o verisoara suparata rau ca n-am sunat si eu sa vina sa imi aduca si mie o floare, o portocala, o atentie, o maslina.

cel mai vechi prieten al meu din gradinita, care a aflat intamplator si care de asemenea a tinut sa-mi reproseze ca “bine, ba, n-ai dat si tu un telefon…”

bine, nu stiu de ce ma mir in conditiile in care una dintre cele mai bune prietene ale mele in viata s-a ofensat ca pe ea n-am sunat-o prima.

nota bene:data viitoare cand ma calca tancu’ dau un sms la toata agenda.ar fi interesant de revazut oameni cu care n-ai nici o treaba, dar le ai numaru’ just in case.

din seria platilor compensatorii pentru nefericirea-mi ultima, am fost informata ca vinerea viitoare-de sf. andrei, dar asta e- mi se va canta “chiar daca”. partea buna e ca asta va face chiar chilian, partea proasta e ca nu va fi la ureche ci intr-un concert in recent ras-renovatul Backstage.

si cum nu sta bine unei demoazele intr-ul astfel de local singura, voi fi insotita de mes demoiselles ca sa nu-mi lipseasca prea tare soptitul.

si pentru ca lucrurile se leaga, invitatia mi-este oferita de un anume protagonist de povestire, cantator de “chiar daca” in vremuri imemoriale, care astfel binevoieste sa isi mai ia din karma inapoi.

prietenii mei, psihopatii, sunt niste oameni frumosi si destepti  care stiu ce-au la batatura.

chiar in spital dupa accdident imi spuneau ca dupa autobuz tre sa ma mai calce cifa, betoniera si elicopterul.

dar cel mai tare m-am amuzat azi cand am primit de la prietena mea irina, din finlanda, urmatorul sms:

“ce-ai facut????doamne, femeie.numai pe tine te putea lovi un vehicul motorizat pe trecerea de pietoni!si desigur ca nu masina mica.autobuz, nene! bine ca nu era vreo parada militara prin preajma, ca stergeai urma de shendrila cu batista dupa aia.”

si mare dreptate are, draga de ea care probabil ca s-o fi speriat ca nu ma mai gaseste intr-o singura bucata cand vine de sarbatori la sarmale.

e bine de stiut ca s-a gandit cineva si la tanc, pana la urma.

multumesc anticipat!