ma omoara pe mine oamenii astia carora le e frica sa fie fericiti.
oameni care se multumesc cu putin, oameni care stau intr-o relatie care nu-i mai face fericiti de mult, la un job pe care-l blesteama in fiecare zi, cu niste prietei cu care nu mai au de mult placerea de a iesi la cafea ca sa vorbeasca despre zane si in principiu…stau.
staaaaaau intr-o cretina letargie.
si daca te uiti putin atent se vede chestia asta de la o posta, se vede cand nu-ti mai place omul pe care-l tii in brate, se vede cand n-ai ce cauta la masa aia si se vede si in metrou dimineata cand urasti locul in care vei ajunge si tot ceea ce are legatura cu el.
si-atunci?
de ce sa ne-aruncam in gol si sa vedem ce iese, de ce sa fim mai deschisi si sa dam unor oameni noi o sansa, de ce sa ne redescoperim pasiunea pentru olarit si sa o cultivam?
nu, domne’. ne sta bine asa…
oile placide, s-au asternut la iernaaaaat….
5 responses so far ↓
MIUMZIC // January 30, 2008 at 12:54 am |
perfecta dreptate!!!
misu alexandrescu // January 30, 2008 at 9:05 pm |
Mey, Fely! Poate oamenii ăia se odihnesc, iar tu îi pui ba să se arunce în braţele unora, ba să dea şanse altora, ba să se lase devoraţi de pasiuni arzătoare, ba să iasă la cafea! Lasă-i să doarmă!
iulia // January 31, 2008 at 1:23 am |
fely // January 31, 2008 at 6:50 pm |
draga misu,
nu-nu-nu, eu nu ma refer la oamenii care aleg sa stea; nu aia sunt problema. eu am un cui cu aia care-si injura existenta si plang amarurile si totusi stau.
acolo e buba.
in rest, somn usor!
felysdreams // January 31, 2008 at 7:21 pm |
draga iulia: Bravo! ca mai mult nu pot sa zzz-zzz-zzzz ic