nou…nu,nu acum

temerea mea ca m-am acrit prea tare in ultima vreme si ca sunt prea pretentioasa cu oamenii noi pe care ii cunosc se adevereste pe zi ce trece, fara sa fie confirmata de evenimente anume, insa.

nu mai sunt la fel de receptiva, sunt din fericire mult mai selectiva cu oamenii de care ma-nconjur si ma bucur cu fiecare ocazie de cei frumosi pe care ii am deja.

nu stiu daca e o faza, sper sa fie asa pentru ca mi-ar parea rau sa nu castig niste inceputuri frumoase dar deocamdata sunt asa de-ngropata in toate filmele mele- care sunt multe si complicate, mama lor- ca parca nu-mi mai intra si-ale altora.

asta in timp ce mi-am dat seama ca mi-ar placea enorm sa ma tin dupa fundu unui om care face un album de fotografie si sa aflu povestile pozelor alea.

dar sa le aflu, nu sa le iau.

gol

citeam azi niste randuri scrise de mine acum vreo doua luni si nu-mi dau seama cine era persoana care le scria.

simplu si fara pretentii de mare poezie, au fost unele dintre cele mai clare gaduri si senzatii pe care le-am avut vreodata si ma-ngrozeste ideea ca va mai trece iar nu stiu cat timp pana sa pot sa simt ceva similar.

pentru ca ma stiu si pentru ca golul de-acum nu mai primeste pe nimeni si nimic.

Felicia sau Serpii

a sfantului Insula a Serpilor care imi mananca mie tineretea, noptile si viata in licenta se pare ca mi-a fost destinata ca subiect.

si asta pentru ca, se pare, ea stanca cu probleme s-a numit Felicia in antichitate pentru ca se considera ca acolo se duc sufletele celor fericiti. pai de ce sa nu se odihneasca si ele in mijlocul marii?

daca asa sa fie, eu cred ca s-au gasit totusi niste suflete mai nefericite si mai neodihnite de pe-acolo care au zis ca ar trebui sa ma bantuie pe mine si sa m-aduca la exasperare si epuizare fizica.

ca sa vezi, domne, ce ti-e si cu coincidentele astea.

ntz, ntz, ntz. )

flash

mi-a ramas in cap  o chestie citita in noptile lui zully, destul de comuna, dealtfel, ca toate adevarurile :

sa n-ai niciodata incredere intr-o femeie care rade cand ar trebui sa planga.

ori minte, ori are un plan.

pe plantatie

nu am cum sa fiu inca din categoria oamenilor care se plictisesc in concediu, dar, avand in vedere circumstantele speciale azi chiar am fost foarte fericita ca m-am intors la munca.

dupa o saptamana de frecat nervii cu mixeru’ e foarte reconfortant sa te intorci. mai ales la mine la munca, cu oameni frumosi si simpatici, cu glumele si dumele obisnuite, cu patru doamne mancand mici, mai o cafea, mai o sedinta, mai o tigara, mai o intalnire…de-astea.

plus ca nu mai am timp sa ma gandesc la toate cretinatatile pamantului la care imi zbura mintea fugind de cuvantul cu L.

din ciclul ce face omu cand nu-i e bine…isi ocupa mintea, slava domnului ca am cu ce si cu cine.

si-mi mai si place.

status check

depasit atacul de panica, depasit pragul psihologic de juma’ de licenta, depasit in sfarsit partea plictisitooooooooooare rau dar necesara.

amanat depres, plecat la bere dupa ce concluzionat impreuna cu silvia ca trebuie sa ma relaxez ca sa nu mai visez aurolaci intrand pe geam la mine in sufragerie.

bad bad karma

paranteza

foarte aiurea chestia asta cu prioritatile si cu lucrurile pe care trebuie sa le faci acum si care te-mpiedica sa-ti traiesti.

te iei frumos si te pui in paranteza, te mobilizezi in ce dracu ai tu de facut – ca-i zice licenta sau munca sau mai stiu eu ce- si speri ca va veni momentul in care sa poti sa te duci dracu in lume si sa te uiti un pic si-n oglinda. stii ca n-o sa-ti placa ce vezi acolo, stii ca n-o sa fie frumos dar mai stii ca pana atunci n-ai ce sa faci.

nu-ti place nici acum de tine dar nu e momentul sa te gandesti la asta. n-ai timp, nu e bine, nu acum se cade, nu…nu…nu.

si nici macar scrisul impersonal nu te face sa te simti mai bine.

note to self : ecuatia se rezolva fara paranteza. deocamdata.

atac de panica

vine un moment in viata studentului scriitor la licenta cand ai un atac de panica. e prea mult, e prea greu, n-o sa termini niciodata la timp, oricum o sa-ti iasa proasta, ar trebui sa citesti 12.500 de carti ca sa faci o lucrare buna, iti da coordonatoru cu ea in cap … de-astea.

si-atunci iti futi o zi intreaga cu toate gandurile-astea, te simti vinovat ca ai pierdut si ziua aia, te-njuri ca nu te-ai apucat mai repede desi stii ca nu ai fi facut asta oricum si-atunci se produce atacu de panica.

din care, slava domnului, te scoate una mica si minunata bucata silvie care a avut unu acum doua zile.

si te regrupezi, mai bagi un ness ca ce mama dracu si te-apuci de citit de muerusiaucraina.

breathe in, breathe out

junk si bigudiuri

se ia una bucata om care lucreaza, se ia concediu si se pune pe scris licenta. se doreste a infaptui minuni intr-o saptamana. nimic nou, nimic iesit din comun.

in acest demers, ca sa dolosesc toporisme licentistice, se cumpara juma de bax de ice cofee, ciocolata, cola, dulciuri si un principiu orice junk se poate gasi.

se adauga cafea, multa cafea, toata cafeaua, niste vitamine si niste guarana (extract de plantuta magica cu valente de extasy ).

nu se iese din casa decat pana la magazin, se creste inima cand mai vine cate un crestin in vizita si se ocoleste cu gratie jegul strans in juru-i.

si toate astea ca sa ne punem creierul pe bigudiuri, doar-doar om arde pe rugul cunoasterii, vorba stim noi cui.

buuufest – over

pentru posteritate, cate ceva despre buuufest:

lasand la o parte ca pentru mine a picat foarte prost ca timing nelasandu-ma sa ma bucur si eu eu ca omu de absolvirea de facultate, sa-mi beau diploma sau sa ma duc la mama acasa … it was very ok.

am inceput vineri data jos de pe tocurile absolvirii cu aflarea primelor vesti proaste si pregatirea primei lansari la care am avut emotii mai mult pentru ca era parvi acolo ;

sambata am trecut peste mica bresa din comunicare cu zambetele copiilor care au fost la petrecerea cartilor pentru ei dimineata, am alergat la lansarea lui zully dupa care am continuat sa fac 13-14 sau mai bine zis 15-17 pentru lansarea noastra de la 5. s-a terminat si asta, ne-am regrupat, am mai fumat o tigara, am luat sarbatorita si am alergat sa ajungem sa ne petrecem …mai mult ea, elena.

duminica ne-am strans cele 3 respectiv 4 ore de somn si-am luat drumul romexpoului pentru lansarea de la 11.30, s-a terminat si asta, am rasuflat usurati si 6 ore mai tarziu incheiasem in mod oficial prima mea experienta expozitionala. care nici macar nu a fost a mea, a fost a colegilor de la editura si la care cat de tangential as fi luat parte, tot m-a secatuit de puteri.