23.24.25 – feelings

23.

despre ziua de 23 nu mai e  nimic de zis, as vrea chiar sa o uit si as vrea chiar sa reusesc sa invat ceva din asta. sa mi se para atat de ridicol ca am nevoie de cerneala pe piele ca sa fac dracu ce ar fi cazul sa accept ca nu pot inca face.

nu-mi iese. mi-e dor, ma doare, plang, imi amintesc, mi se strange inima cand ma gandesc si se pare ca n-a trecut deloc suficent timp.si ma sperie gandul ca acest “suficient” are toate sansele sa defineasca ani in care sa nu pot sa simt.

pe de alta parte seara de 23 a fost de confirmari, de surpize si iar de confirmari.oameni frumosi pe care ii iubesc mult, acte ratate si concluzii intarite.

24.

bucurie sincera, un pic de apropiere, un pic de nostagie, un pic de teama, un pic de stanjeneala p’ici pe colo, emotii de gazda si expectativa.

25.

25, care a fost de fapt sarbatorirea lui 24, a fost ziua recunostintei. pe bune. pentru ca e minunat sa vezi ca niste oameni dragi pe care ii iubesti si ii respecti fac pentru tine efortul de a veni prin ploaie si de a sta prin ploaie si frig si de a alege la 11 noaptea sa ia drumul vaii mari si asa mai departe.

frumos a fost iara ca eram suficient de obosita si de alcoolizata de 3 zile incat sa zic toate chestiile in multe si directe cuvinte in mult prea multe monoloage.

all in all ma bucur din suflet ca am reusit sa fac o chestie care in ultima vreme imi iese foarte greu : sa simt, futu-i ma-sa.

23.24.25 – facts

cam din bucati a trebuit sa ma adun dupa petrecerile tinute lant despre care eram datoare sa consemnez.

din nou a tinut ziua mea 3 zile si 3 nopti, ca nunta de tigani, la care mai adaugam si-o seara interesanta inainte, asa … de-amorul artei conversatiei.

23.

dar sa-ncepem cu ultima zi de 23 de ani, zi in care m-am enervat si am bocit si am concluzionat pentru a 15 oara ca sunt prea obsesiv-compulsiva pentru o lume in care NU se-ntampla toate lucrurile cum imi doresc si nici cum imi planific eu. m-am fortat sa rezolv dracii, ca femeia, cu o rochie. m-am lasat convinsa sa ies la O bere, hai doua ca mergem la munca a doua zi si nu sta nimeni mai mult hai ma cu noi ca n-ai cum sa zici ca nu ce dreacu.Aterizat acasa la 4.30, culcat pe la nu stiu … 7,8 ceva de genu asta, sculat la 9, domnit si plecat la birou.

24.

rupta de somn,cafea multa,solfadeina-magne B6- calciu, cadouri, oameni veseli si frumosi la birou, eu = fondanta, bomboane, surpiza, pupaturi la fostul job, oameni de care mi-era dor, alergatura, niste chei recuperate, mers acasa, nema somn, mai bagat niste calciu ca nu strica, barfly cu colegii de birou cei multi si neasteptat de veseli si vin, si vin si inca 3 vinuri si dans si veselie si aparitii si priviri complice. aterizat acasa la 4.30, culcat si pregatit pentru 25.

25

ajutat colgea guci sa nu ramana pe drumuri tot week-end-ul, recuperat ioana ca o floare de primavara, plecat, deprimat, ajuns, injurat, plans, deprimat, enervat,injurat cu mama si cu tata-n camera, alergat prin ploaie, injurat, injurat,injurat.

si cu toate astea, cu toate ca eram atat de convinsa ca va fi compromisa ziua, trebuie sa recunosc ca soarta a fost de-a dreptul simpatica si tot a oprit si ploaia mocaneasca si vantul de-am putut sa stam adunati in jurul focului pana a doua zi de dimineata.

dormit 3 ore, regrupat, ras, intors in bucuresti.

poezie

de la minunata demoazela silvia citire:

oare ce sa fie

e o poezie

 pentru cea mai scumpa

cateodata vampa

gagica din lume

fely pe nume

care azi mai pune

un pic de intelepciune!!!

24

24 aprilie, 24 de ani, 24 de lalele galbene(plus 1), probabil vreo 24 de oameni maine la mine-n curte si cifre peste cifre.

si in sfarsit posibilitatea de  a fredona ca zuza prin birou : astazi e ziua mea, zi frumoasa ca mine.

in-cred-di-bil

futu-i ma-sa de viata cum mi se-ntampla mie lucrurile cat sa nu iasa bine. atata vroiam si eu de la viata, un singur lucru, sa imi fac nenorocitul de tatuaj AZI. azi pe 23 pentru ca asa vreau eu, pentru ca asa-si are rostul, pentru ca vreau sa-nchid un cerc deschis anul trecut pe 23-24 aprilie, pentru ca asa TREBUIE.

dar nu. de ce sa se-ntample lucrurile asa… e prea gandit, logic, planificat, vorbit, argumentat, mentionat si asa mai departe. NU, domne, nu se poate.

si ia-ti felicie liber de la munca, si pregateste-te, si innebuneste un om o noapte-ntreaga cu tatuaju’ tau si asteapta ca sa ti se spuna ca nu se poate. din niste motive absolut pertinente si de inteles, nici eu nu vreau niste cerneala urata pe piele pe toata viata, si pe mine trebuie sa ma miste desenul ala dar toate astea n-au nici o legatura ca ii promiti unui om o chestie si tu te apuci de desenat CU O SEARA-NAINTE.

poate nu-ti iese, poate nu-i place, poate sta sa ploua …zic si eu.

asa ca se duse dracu si asta si sincer incep sa cred ca i se duse momentul.la revedere.

sa fie pastele

acum daca tot se-ntampla sa cada doamne-iarta-ma anu asta sarbatoarea asta inainte de ziua mea, suficient cat sa nu-mi incurce planurile, hai, treaca de la mine sa fie si pastele.

imi pare rau daca sunt mult prea putin pioasa si atasata de simbolistica crestina a acestei sarbatori, dar lasand la o parte ca eu si simbolistica nu suntem in relatii foarte bune in gereral, pe mine aceasta sarbatoare m-a incurcat intotdeauna.

in egoismul caracteristic, mie imi place sa fie in centrul atentiei, in buricul pamantului si in orice centru se mai poate. avand in vedere acest mic aspect, cel mai bun moment in care sa se intample astea este de ziua mea(una singura ca de nume n-am fir-as albastra).

iar acest paste a avut momente in care m-a umbrit, mi-a luat din motivele si momentele de petrecere, nu-l uit in veci ca la majorat a trebuit sa imi fac ziua o saptamana mai tarziu pentru ca era Joia Mare si pe-atunci eram copii si nu puteam sa bem chiar in aceste situatii.

plus ca a avut moment in care mi-a furat si din cadouri . si cate si mai cate.

asa ca anu asta n-are decat sa se-ntample, sa se-adune oamenii la gratare, sa mancam, sa bem si sa ne veselim, sa ma ingras eu vreo 2 kile la loc ca sa ma chinui iar sa le dau inapoi jos, sa stam la tara si sa planuim un eveniment mult mai important : gratarul de ziua mea, la care daca se prezinta toata lumea de pe lista va trebui sa mai iau o masa de prin vecini.

micul robotel raporteaza

mai e putin pana la ziua mea, mai sunt atat de multe lucruri de facut si un Paste intre timp, mai un mers la tara la mama, mai doua proiecte de terminat, mai niste cafele si musai o curatenie in casa adoptiva unde zici c-au trecut turcii, hunii si incasii inainte.

si gandurile mi-s ocupate, si amintirile sunt din ce in ce mai pregnante si mai mari, tatuajul se deseneaza si se va face, imbatranesc futuimamaeideviata si parca tot inapoi ma trage ata.

noroc ca ocuparea-mi ocupa mintea si de simtit mai simt 5 minte inainte de culcare si vreo 10 cand ma trezesc.

noduri

iar n-am mai apucat sa scriu, iar am fost atat de ocupata de nu mi-am vazut capul, iar am facut recorduri de stat 13 ore jumate la birou, iar am fost schizoida de primavara cu bocete de femeie frustrata alternate cu rasete de copil tampit.bref.

dar notabil in ultima vreme s-a intamplat asa : bauta de vineri seara cu psihopatii, pe care ii numesc asa dupa foarte mult timp, pentru ca merita.

niste domni si fii, bere multa, la mine vodca cu cola light mai mult decat era cazul pentru stomacul meu care primise trei fire de iarba pe parcursul zilei.si-acolo un om frumos, un om pe care eu il stiam un pic asa acum foarte mult timp.si el pe mine, tot acum foarte mult timp.

in anii astia am crescut, ni s-au intamplat, am iubit, am suferit, am luat-o de la capat, am mintit si ne-am luat-o-n freza. dar de vorbit, n-am vorbit.

asa ca oameni cu capul pe umeri si vodca la bord fiind, am decis ca ar fi cazul sa bem niste cafele ca sa vedem daca mai e ceva acolo si daca acel ceva se poate innoda.

prima cafea a fost si a fost scurta, mai urmeaza, vad ca initiativa este si e de laudat asta asa ca daca tot ne-am apucat de crosetat de ce sa nu facem si noduri. poate rezista ….

povestea punctului din cercuri

acum ceva timp, mai prin vara asa, un punct se aseza pe incheietura mea ca sa simbolizeze doua sfarsituri si-un inceput. intre timp, sfasiturile si-nceputurile se-ntamplara, punctul facu cariera in calitate de alunita si cercuri ramasera parca un pic deshise.

nu cat sa doara de la-ntins, dar cat sa fie inca acolo. acolo unde vor ramane, in amintirile, nostagiile si zambetele mele. poate si-n lacrimi.

de deschis, s-au deschis altele.job nou, oameni noi, planuri mari si-un gand.

gandul ca cercurile astea trebuie sa-si faca loc pe mine. intai a fost gasirea lor si aici a contribuit mult demoazela elena, prietena a deviantart-ului. apoi a fost locul care trebuia sa fie pe gat in spatele urechii drepte. apoi cercurile cu loc cu tot au ajuns la baiatul teo dar nu le venise inca vremea.

si alex nu raspundea la commentul ala de pe blog. pana a raspuns. sa fie coincidenta? slabe sanse, vorbim totusi de cercuri concentrice.

si-asa se vor aseaza ele, pe soldul drept din motive de respect fara de parintii mei care nu le-ar suporta pe gat.

si se vor aseaza pe 23 aprilie, o data speciala si frumoasa, ultima mea zi de 23 de ani, ziua in care se deschidea acum un an  un cerc cu punct in mijloc.

plimbarea hartiilor

la cat de tare imi doream iri sa ma duc si eu la lansarea aia de carte nenorocita sa o ascult si eu pe femeia Aneta Bogdan vorbind despre branding …  eee, am plecat la 8.40 de la birou cu un vraf de hartii intr-o punga roz. minunat.

macar am ajuns la concertul de lansare al Alexandrinei unde a fost in primul rand fooooarte multa lume. si mai noua si mai veche, si mai simpatica si mai putin(am senzatia ca l-am vazut acolo pe individul ala sinistru de-i zic oamenii de la can-can Poponet).

concertul a fost reusit, ca orice chestie pe care pune Codrut mana, muzica imi place desi nu pot sa spun ca ma atinge neaparat, conversatiile cu diversii tineri si ATAT de tineri domni au fost incantatoare asa ca se poate concluziona de-o seara reusita.

sa fie-ntr-un ceas bun cu hartiile mele plimbate, sa se plimbe si eu p’ici pe colo prin patria mama.