bucurestiul, in fata si-n spate

ca tot veni vorba de bucuresti in ultima vreme, cu povestind si cu vorbind si scriind.

am avut ocazia in ultimele cateva zile sa simt, foarte bine conturat, fetele orasului asta. samabata, dupa toata povestea cu povetind bucurestiul, am plecat la plimbare pe o vreme excelenta pe stradutele din zona frumoasa a parcului gradina icoanei, pe verona, pe pitar mosi, pe–acolo. in miros de tei si soc, cu copii jucandu-se cu mingea si liniste. asta pana am iesit in magheru si a trebuit sa imi pun castile in urechi.

am mai explorat duminica seara si diferenta dintre pache protopopescu care era full si atunci si strada agricultorilor pe care m-am simtit ca-n pitesti pe trivale.

e criminal orasu asta cu cine dracu mai intelege ceva din el.

povestind bucurestiul

din fericire am avut ocazia sa aflu despre proiectul povestind bucurestiul de mai mult timp, am citit cu zambetul in coltul gurii posturile de la respectivul site, am votat, mi-am promis de mai multe ori ca imi fac si eu timp sa scriu ceva si m-am bucurat sincer cand povestile silviei si ale mariei le-au adus printre castigatori pe cele doua demoazele despre al caror talent la scris stiam, slava domnului, de ani buni.

am urmarit cu interes si discutiile despre expozitie, stiam aproximativ cam ce urmeaza sa se intample acolo si iata-ma ieri spunnandu-i uneia dintre organizatoare ca as fi in stare sa fac aproape orice ca sa ma strecoare le listuta cu oameni care pot participa la labirint. si m-a strecurat si mi-a dat una dintre cele mai frumoase amintiri din bucurestiul celor 4 ani si aproape 9 luni.

totul a pornit in serendipity – loc pe care cu drag si cu demoazela elena l-am descoperit inca de anul trecut si in care s-a nascut una bucata frumoasa poveste de dragoste mircea-andra. deci legaturi.

am fost luata apoi de un taxi, iar nenea taximetristul- despre care eu NU stiam ca face parte din poveste – m-a intrebat daca sunt gravida, mi-a zis ca daca nu sunt maritata, ar trebui sa ma marit -ca apoi, domnisoara, unu e chior,altu e surd, altu trage de picior si va spun eu ca nu va mai maritati si in principiu si-a jucat foarte bine rolul de taximetrist bagacios si badaran.

 apoi au urcat in masina niste baieti simpatici dintre care unu trebuia sa para foarte beat si nu ii iesea  absolut deloc…ei clar erau parte din poveste.m-a preluat o domnisoara care mi-a aratat niste fotografiii foarte frumoase si mi-a dat caramele, am completat un oracol, am vorbit la telefon cu silvia care isi luase tonul de tipat la oameni – unu are, micuta, si de 10 ani il cam stiu-, mi-am scris regretele pe o barcuta de hartie si le-am ddat drumul pe apa sambetei, am invatat sa rulez o tigara – scotandu-l astfel pentru un moment din poveste pe un baiat simpatic despre care am considerat ca isi jucase deja rolul de mult prea multe ori- si apoi am fost condusa catre expozitie.

unde din nou m-am mirat si m-am simtit ca si cum as fi cotobait prin sertarele unor necunoscuti si asta nu era un lucru rau. foarte frumoasa expozitia, foarte faina ideea mariei cu inregistrarea,  dar tot nu mi-a venit sa cred ca am descoperit acolo caietul de vise al silviei pe care nu il stiam. e minunat sa descoperi lucruri despre unul dintre oamenii pe care ii iubesti cel mai mult in lumea asta si pe care cu mandrie si de foarte multi ani ii numesti cea mai buna prietena.

iar la iesire din nou mi-am amintit primele mele impresii despre bucuresti:

-la 14 ani cand am venit cu mama si ne-am intalnit cu frate-miu in romana la KFC si tin minte perfect cat eram de fascinata de tot ce se intampla acolo si de un student care isi manca puiul mort si citea niste cursuri - wow.

-in vara de dinainte de a incepe facultatea cand cu dora descopeream viata de noapte a bucurestiului – twice-wow 

-apoi prima iesire in oras de cand ma mutasem deja cand tot cu dora ajungeam in art jazz club si concluzionam ca parca sunt locuri mai faine ca twice-ul – wow.

all in all a fost minunat.

m-am jucat, m-am plimbat, am ras, m-am bucurat din sufllet de ceea ce au reusit sa faca niste copii foarte frumosi.

chapeau!

pisi roz

pisi ca pisi, dat atat de roz.

si eu ca femeia mai am nevoie din cand in cand de cate o schimbare de look. zis si facut, chemat prietena si stilista personala miki, vorbit in prealabil sa facem si ceva culoare in parul meu.

fericire, entuziasm,povesti, tuns, decolorat mese, vopsit par, vopsit mese. minunat.

pana in momentul : mikiiiiiii, sunt roz in cap.

ceea ce trebuia sa fie o superba combinatie de sten inchis cu ROSU s-a transformat in parul meu intr-o de asemenea frumoasa combinatie de saten inchis cu ROZ.

e faina, imi sta bine, nu zic nu…dar nu este eu. nici pe departe. deloc. eu sunt, dupa cum zicea demoazela elena aseara, o baba conservatoare iar rozul isteric inspre fucsia-magenta din capul meu nu se prea potriveste in peisaj.

oh, well… am fost pisi roz o zi cum mai acum ceva ani am avut si pierce deasupra barbiei tot o zi.

andrele si goblen scrie pe mine…

 

update: din pisi roz ce eram, pisi ramaneam. satena si conventionala, regulamenatara si usor baba.

primul bolero

si iata ca mi-am facut si anul asta pofta si placerea si am plecat la mare ca sa incepem sezonul bine. mare la care a fost  foarte frumos si foarte linistit, extrem de liber de tot si de toate, pus pe o stare de acalmie generala pe care de altfel o am de ceva timp.

povestile din anul asta nu sunt in nici un fel speciale, sunt amuzante unele dintre ele pentru ca am noroc de prieteni frumosi, de zile de Ana si de concerte cu descoperiri.

da, era multa lume, foarte multi cocalari si foarte multi copii cretini ca in fiecare an. dar cum cretina am fost si eu slava domnului, iar cocalarii nu ma mai deranjeaza de ani de zile , nu pot spune ca mi s-a clintit vreun for de par din cauza lor.

all in all, am vaga senzatie ca la anu chiar 2 mai scrie pe mine daca ma mai prinde un 1 mai la mare. si parca simt ca tradez vama care mi-e adorata de 5 ani … dileme, dileme.

pana atunci, bolero-ul pe rasarit la stuf imi da foarta pentru acalmia de care vorbeam.