poveste

din seria sa ne descoperim la 25 de ani, felicia constata ca e atat de obsedata de contol si de planificata, incat din cand in cand trebuie sa mai iasa din peisaj complet. trebuie sa faca dezordine- de cele mai multe ori cu mana proprie-, trebuie sa mai traiasca dezordine in cel mai asumat mod si sa se simta al dracu de bine cu asta. e usor trist pe de-o parte ca singurul fel de dezordine pe care il accepta e ala controlat de ea, dar trecem peste aceste detalii.

s-ar spune ca respectiva constatare vine din vreo reflectie filosofica extrem de adanca si poate ar fi de mirare ca vine dintr-o recolta de farmiville (cunoscatorii sa nu indrazneasca sa nu recunoasca ca stiu despre ce e vorba).

trecand peste asta, gandul ii e tot la tanarul domn pe care l-a cunoscut recent si bizar, la cum a fost usor maturata de-un gest, fix cat s-o faca sa fie relativ rezervata.

snap:

(vrea si eu radio ca mi-e lene sa-mi incarc playlistul, pe guerilla e trance-shit, cloandestino e in pauza si-ajung s-ascult muzica buna la magicfm?come on…)

sunt curiosa cum danseaza tanarul domn, ca n-am prea apucat sa-mi dau seama. mizez totusi pe bine.

face felicia ce face si tot prin acea parte a corpului traieste cel  mai bine.tot sub buric se lasa urmele de energie care i se scurg din creier bine de tot.si descopera Paul Banner : . .. … ….

pfffhhhh

am carti

minunata exursie cu peripetii la gaudeamus s-a soldat cu un autograf rushdie – multumesc silvia pentru 45 de minute de stat la coada-, cu harun si marea de povesti care si-a facut deja loc la mine in geanta si cu o carte neidentificata, de un autor neidentificat, pe care a luat-o silvia la nimereala dintr-un raft la care nu ajungea.

iar cum gusturile literare ale prietenei mele sunt incontestabile chiar cand nu stie despre ce e vorba, aia va fi cartea experiment.

in rest gaudeamus-ul mi-a adus un cadou, revederea cu minunatele fete de la vellant, cu propuneri de business pentru pucu.ro, si cu o juma de conversatie, un suc si o tigara cu un dinstins si de-a dreptul incantator domn.

 

 

gaudeamus de anu asta

e incredibil cum trece timpul si numai evenimente care se-ncapataneaza sa existe costant in aceeasi perioada te fac sa realizezi asta.si cum in ultima vreme se pare ca ma hranesc bine de tot din amintiri, sa vorbim despre gaudeamus :

prima amintire cu targul asta e de acum 3 ani cand in carje dupa accidentul de circulatie m-am dus sa imi ridic cele 5 carti castigate la un concurs al editurii tritonic. si s-o intalnesc pe zully, ceea ce pana la urma n-am mai executat. asa in carje am si injurat infinitele scari ale romexepo-ului din cauza asta.

apoi am fost de partea cealalta a baricadei, cu incredibilele mele colege  de la vellant si cu toata desfasurarea de forta a trei lansari. la booofest.

iar anul asta gaudeamus-ul se va lega pentru mine, ca pentru foarte multi alti oameni, de autograful pe care poate o sa-l primesc de la Salman Rushdie pe ” Pamantul de sub talpile ei”, nu pe Versetele Satanice pe care nu le-am citit. si de intalnirea cu cea mai frumoasa cititoare inraita pe care o cunosc, silvia, pe care nu mai apuc sa o vad din cauza Tei-ului si a implicitei lipse de viata sociala.

 

 

cel mai personal review de album – vdv, ergon

zale de matase – m-a facut sa ma gandesc la o fosta colega si prietena care  s-ar putea marita cu un toto dar nu cu toto cu care a fost  5 ani ci cu celalalt toto. erau 2 si maria cred ca-i va avea pe amandoi.si asta pentru ca mi-i inchipuiam fumand si polemizand filo-logie/sofie.

la coltul m-am gandit automat la silvia- careia NU ii place formatia asta si ma va uri pentru asociere – dar la mine in cap sunt niste franturi de silvia in melodia asta-  de la toata mirarea ei asupra nesimtirii si lipsei de ordine, cu revolta si cu izolarea si-apoi cu infruntarea toturor ne – normalelor.

de aici urmeaza o paralela intre ergon si o poveste de-amor si dor

incep sa pierd- am crezut ca e de-ajuns sa cer si voi avea/ nu stiam ca trebuie intai sa pierd sa inteleg

el, seara in care-anceput totul in apartament la mircea, cu moloz peste tot, cu niste aditivi  sicu hormoni.

melodiile de pe albumul asta nu au versurile lor pentru mine, au versurile serii aleia si a tot ce-a urmat. am momente in care mai pot auzi si versurile originale doar pentru ca multe dintre ele sunt din povestea aia.si se-aduna toate, conglomerate cat sa nu-ti poti da seama daca sunt bine sau rau, se-arunca asa si nu stii ce sa faci cu ele si-ti vine sa plangi si-ti muti atentia la versurtile fututei de melodii si te izbesti chiar de-aceleasi cuvinte de care fugisei.

conglomeratele astea se mai pierd intr-un interludiu de octombrie si cred ca se vor duce inapoi la alin. tot acolo de fiecare data. mai tot timpul, si pe albumul asta in special. e albumul pe care mi l-a dat in seara aia in care eu  i-am spus” ameteste-ma si profita de mine”, si el a plecat 20 de minute dupa prezervative, timp in care eu am stat in baie in frig ca sa nu ma fac praf, sa pot sa ma dau artista.

alunga tacerea – povestea noastra in toate cuvintele. vina, tacere, speranta,trecut, prezent, vindecat,infectat cu inima ta.cand ma minte, nu se simte, cand ma loveste vrea de fapt sa m-alinte - cat de tare pot sa cada cuvintele astea peste un basm pe care ni l-am construit singuri. de cretini si pentru ca ne placeau provocarile, vroiam sa fim speaciali si-aveam impresia ca suntem peste lume si situatie.

poate ca sunt vise care m-au schimbat si au plecat , poate ca sunt lacrimi care m-au ploauat si care s-au uscat - cat de tare doare.si-am impresia ca o sa doara atat de mult timp de-aici incolo incat o sa ma sfarseasc de tot pana atunci. si-asa nu mai am aproape nimic de dat, pentru ca sunt  din ce in ce mai goala sau pentru ca mi-e din ce in mai frica. timpul asta care ma va face sa ajung sa ma resemnez cu ideea. si nu vreau asta. chiar nu vreau.

in fata ei e singura care n-are nici o legatura cu noi. e atat de agresiva pe cat noi n-am fost niciodata, nici in cele mai nasoale momente, nici macar in 3 luni de tacere si un mail.

cu praf de stele e deja alta poveste, e melodie asultata si fredonata impreuna, in seara aia cu patul leorca si in multe care i-au mai urmat.si-ncercam atunci sa simtim aceleasi lucruri pe versurile astea pentru ca vroiam sincer asta. dar pana la urma am ajuns sa le simtim cat se poate de separat

incredibil si mi-am revenit pe 1/2 din care nimeni nu intelege nimic dar pe care toata lumea o tine minte. si asta pentru ca are versurile citite de la dreapta la stanga.si asta o stiu de la el

lasat pustiu a trebuit cautat in playlist, adica n-a putut fi identificat. asa ca lista l-a facut acum a fi cantecul ala de dinainte de un om cu o chitara care va fi de plans si de scris. despre el

un om cu o chitara - ultima sansa sa scriu despre el, ultima bucata a experimentului, melodie care imi aduce doua imagini total separate : un rocker somer cu emotii pe de-o parte, si toata tristetea imaginii de om cu o chitara

cartile altora in sufletul meu

minunatul de grup de lectura, in care nu am activat asa cum imi propusesem dar din care cu bucurie inca fac parte, mi-a oferit ieri una dintre cartile mele preferate: Amos Oz-Cutia neagra.

o carte cu o pveste speciala,  citita in ceea ce cu siguranta a fost una dintre cele mai frumoase vami de pana acum.

sa tot fie acum 2 ani si ceva cand eram la mare, in formula completa si cartea a venit la recomandarea silviei – iertare de confuzie-. am citit-o pe nerasuflate pe plaja, la soni, cateodata si la stuf. intre doau sms-uri de-amor si 2 intrigi amoroase din jur.

o carte frumoasa, plina, vie, epistolara(ceea ce as fi putu sa jur ca va un impediment)  care m-a emotionat profund.

si de care leg afectiv si un sfat print de la un anume poet cu excelente valente intelectuale : nu citi carti, citeste autori.un sfat si doua carti frumoase in cadou.

plus ca am incercat sa-l ascult.

asa ca de-abia astept s-o recitesc si chiar sunt curioasa cum ma prinde acum .

pe banca-n parc

fara sa fiu cel mai mare fan al naturii si al parcurilor, ba dimpotriva, am ajuns azi in parcul izvor si aveam jumatate de ora pana cand trebuia sa ma intorc la casa poporului la o intalnire.

asa ca mi-am cautat o banca ferita, nici la soare nici la umbra, aprope de iesirea spre cladirea mastodont, cu tot ce-i trebuie. mi-am executat o perna din geanta, mi-am tras basca pe urechi si m-am intins acolo. jumatate de ora la soare, fara ganduri, fara tigari, fara muzica, fara nimic.

am alungat cu forta mia de ganduri care-mi dadea tarcoale si m-am bucurat de liniste. al dracu de greu de facut asta.

 

up to date

schimbarile alea minunate pe care mi le aduce mie toamna, mai ales octombrie-noiembrie s-au intaplat si anul asta. observ un pattern aici dar sa speram ca de data asta il spargem.

noul meu loc de munca este frumos si departe, se numeste godmother si este o agentie de publicitate. in aceeasi cladire mai functioneaza alte 3 firme legate intre ele, motiv pentru care sunt muuulti oameni cu muuulte nume diferite, dar ne vom obisnui si cu asta. partea amuzanta e ca sunt convinsa ca nimeni nu le-a spus oamenilor astorra de ce dracu m-am duc eu acolo, motiv pentru care se uita cu ochii mari si goi la mine de fiecare data cand le cer cate ceva. si le cer des.

e amuzant, e challenging, e ce-aveam nevoie si sper sa fie intrun ceas bun.

poate la anu in noiembrie nu o sa scriu un post similar. poate ma stabilizez si eu for a chance, ca deja sunt cam batrana sa fiu asa de traseista.

 

change

vorba romaneasca minunata : “nu te-ai schimbat deloc”  are atat de multe nuante incat ma bucur sincer ca mi s-a dat sa traiesc doua dintre ele in ultima perioada.

prima data a avut un ton de miere si a fost printre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodata. ca nu e adevarat, din pacate, asta e partea a doua dar sa ramai la fel in ochii unui om care te-a iubit si te-a cunoscut foarte bine e foarte hopefull.

a doua replica n-a avut nici un fel de insemnatate de moment pentru ca persoana care mi-a trantit-o nu-nseamna nimic. si totusi a durut mai ales ca omu chiar avea dreptate. fara sa vrea a atins un punct sensibil, un punct pe care l-am mai tratat de-a lungul anilor dar care e inca acolo : si anume excesul se serviabilitate, mai ales fata de prietenii mei.

 

doamna

de data aceasta fascinanta mea prietena, madamme dakhli a devenit cu siguranta si sa speram irevocabil distinsa doamna cu nume romanesc.

astfel ca madamma din poveste, povestea aia incredibila cu iubitu cu mama cu 5 ani cu aparutu cu toate cele, s-a hotarat impreuna cu al dansei ras-recuperat iubit sa se casatoreasca.

ideea e ca nici la asta n-au putut sa fie si ei oameni normali la mintile capului. n, domne, ne luam in secret. stiu doar martorii si atat si toata lumea afla seara la restaurant de ce s-a adunat acolo. pana la urma, slava domnului si-au revenit in simtiri si au spus la lume. sambata ca duminica e casatoria civila. soc, panica, frustrari, intrebari, toata lumea stia ca ei sunt impreuna de o luna de zile,aoleu de ce te mariti, aoleu de ce nu mi-ai spus.

pana la urma s-au luat, au zis cu da, au zambit la poza, cam fortat ce-i drept dar slava domnului tate apele s-au mai linisiti seara la chef unde am dansat si ne=am simti atat de bine ca s-au mutat si muntii din loc.

respectiv de la masa pe rongul de dans.

sa le fie intr-un ceas bun sa sa dea domnu sanatate tuturor oamenilor din juru lor ca sunt convinsa ca surprize de genul asta vor mai urma.