povesti, stari si cuvinte

cést fini la commedie si a venit vacanta cu trenul din franta.

ma rog, vacanta transformata subit si iremediabil in concediu va veni pe undeva pe la jumatatea lui august dar acum a venit ultima vacanta.

vacanta pe care am inceput-o apoteotic cu fetele la mare, o zi jumate ca atat s-a putut, o zi jumate de sarbatorit aferentele licente si succese, o zi jumate care mi s-au parut cel putin trei pentru ca au fost exact cum trebuiau sa fie.

cu cafele, cu demoazele, cu oameni frumosi intalniti, cu plaja si cumparaturi de diverse bijuuri, cu somnic de frumusete urmat de trei sticle de votca, un concert timpuri noi si dansat pana la cinci dimineata. oboseala, iaurt si bake rolls pe post de mic dejun, cafele peste cafele si linistea de 10 dimineata in vama cand citesti pe fetele oamenilor daca au dormit sau nu, cam cat au baut si de ce dracu sunt treji la ora aia.

cu toate  lucrurile asezandu-se exact asa cum trebuie, cu niste aferenti iubiti ai demoazelelor care au venit sa le (si pe mine la pachet) ia din gara obor(urat loc)… marea asta a fost libera.

de licenta in primul rand, de ganduri, de angoase, de regrete si procese de constiinta, de planuri care dau cu virgula, de goluri si-alte bazaconii. si asta doar din cauza vamii care in momentul in care pun primul picior pe nisip mi le pune pe toate intr-o cutie.

iar acum ma simt exact  ca in liceu cand  incepea vacanta de vara si stiam ca nu mai trebuie sa ma duc la scoala si nu stiam ce mama dracu o sa fac cu tot timpul liber care-mi fusese dat. da, vin la birou 8 ore pe zi dar e ciudat ca acum am o singura activitate, o singura grija, trebuie sa imi impart timpul la doi si nu la trei.

vineri, 6 iunie, 2008

dupa tararea tatalui de la pitesti si ceva aventuri cu gasit stradute si locuri de parcare, am ajuns cu intarziere ca-ntotdeauna in curtea facultatii unde am constatat cu mirare urmatoarele lucruri:

1. am avut multi colegi. foarte multi. daca ii punem si pe-aia de anu 3, ies vreo 500 de indieni.

2.sunt oameni in facultatea asta pe care lasa ca nu stiu cum ii cheama, dar nu i-am vazut de mai mult de 3 ori la fata in 4 ani.

3. toata lumea are aparate foto din ce in ce mai performante. ar trebui sa imi iau si eu macar unu de buzunar.

4.cristian parvulescu este acest magnet al blitzurilor.

5. organizarea in snspa a fost la fel ca in toi anii de facultate. lipsa.

Lasand facts-urile la o parte, a fost o dimineata frumoasa, emotionanta, chiar apasatoare pe alocuri. Cu oameni multi si veseli, cu parinti emotionati, cu tata cautand umbra si disparand din cand in cand, cu madam marinescu la fel de scumpa si de tare ca-ntotdeauna, cu diploma si cocarde si esarfe si robe si tichii aruncate.

si cu silvia. acolo.terminand impreuna o alta etapa din viata noastra. a doua.

credeam ca sentimentele astea de regret si de nostalgie erau doar al diminetii de vineri dar imi dau seama ca le voi mai tine catva timp pe-aproape.

da, mi-am facut damblaua si am plecat la mare chiar si pentru o zi… la marea mea, in vama plina de oameni care la un moment dat mi-au respirat aerul, ce-i drept, dar care m-au deranjat prea putin.

e fascinant de fiecare data cum in momentul in care pun piciorul in vama ma tranform complet, imi fug toate gandurile, mi se instaleaza cel mai frumos zambet din dotare si traiesc totul intens si incet. e alt ritm, e alt aer, e altceva.

aveam nevoie de asta, trebuia sa ma linistesc si sa ma pregatesc pentru ce urmeaza…dracu’ stie ce-o fi aia.

la asta se adauga cafeaua cu bronzare cu-o demoazela cu care am impartit-printre infinite altele -cele mai frumoase, intense, dureroase si in general pline mari;

se adauga surpriza facuta de cealalta demoazela si-al ei iubit care au venit sa faca totul complet;

se adauga o seara frumoasa cu psihopatii, alcolizare, dans, zi de nastere, ciubuce, nervi si multe altele ; niste aventuri pe drumul de intoarcere si bucuria faptului ca mi-a fost suficienta o zi jumate pentru toate astea.

in ultima perioada in care m-am gandit eu s-ascult un american de-oadata si sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-am trezit dintr-o data intr-un carusel foarte…interesant, cel putin.

cu combinatii extreme intre iubire si ura, cu nervi stinsi de-un te ador o saptamana mai tarziu sicu schizofrenii diferite in fiecare zi am ajuns eu la concluzia ca datul in leagan e printre cele mai bune lucruri inventate de om.

e-atat de frumos si te simti atat de copil incat chiar nu te mai deranjeaza toate privirile de baba frustrata de viata care mai are un pic si te-njura ca ai trecut de 12 ani si te-ai suit intr-un leagan. si nu te mai enerveaza nici ca-ti intra nisip in condurii de doamna, nici ca nu ai unde sa-ti pui de doamna-ti geanta si nici ca din lipsa de exercitiu te dai jos usor ametit.

si-am venit cu niste-amintiri frumoase ale leaganelor de pe Calea Bucuresti care s-au transformat usor din loc de joaca, in loc de fumat pe-ascunselea sau de pupat colegii de generala…

leaganul copilariei de la tara cum numai eu aveam…

leaganele de pe Trivale in care m-am dus sa ma dau la prima intalnire cu prima dragoste cand de emotii mai ca n-am cazut in nas…

leaganele de la dana, dana 2 sau za pleis pe care era mereu bataie la bautele din liceu…

leaganul din spatele blocului de-aici in care-am legat o prietenie speciala cu-o demoazela si mai si…

si-mi dau seama ca tot scriind imi tot amintesc momente frumoase de prin diversele leagane ale patriei.

asa ca m-am dat jos din carusel si m-am urcat in leagan unde, daca ametesti, macar stii dracu de ce.

pam-pam.

ca sa nu uitam:

-era sa pierd trenul de plecare din pitesti;

-era sa o uitam pe silvia in gara la craiova;

-aventura suprema : plecarea de acolo cu un sofer care ne-a anuntat pe drum ca nu ne mai duce decat pana in tirgu jiu, trenul despre care nici macar tanti de la informatii nu stia nimic si care pana la urma a fost anulat, statul in bodega speed de pe langa gara din craiova 2 ore ca sa ajungem pana la urma sa alergam dupa trenul care pe panou era trecut la linia 4 si care de fapt era la 26…slavit sa fie un om dintr-un personal de-acolo care la 19.28 ne spunea asta, in conditiile in care trenul nostru pleca la si jumate.

asta e cantecelul cretin cu care am inebunit pe toata lumea revelionul asta si care e dintr-un almanah de gradi- sau asa scrie o crestina pe care am gasit-o gugalind cantecelu.

si cred ca se potriveste revelionului nostru pentru ca intr-adevar am fost acolo mai toate tipurile de animalute simpatice, am fost in ton cu gradi la cele doua batai cu bulgari minutios organizate si duse pana la sange/bulgari in chiloti.

am mai crescut un pic cu mima si killerul, am ajuns destepti rau cu wist si tarnim ca sa ne intoarcem la adevar sau provocare.

toate astea pe fond de tuica fiarta de la pranz asa…de licori speciale in noaptea de revelion si de polar pentu vremurile bune in personal in drum spre casa.

cu descoperiri de oameni noi si frumosi, cu planuri, cu mici animozitati… in principiu cam cum il vedeam, mai putin casa de taran care era o vila si blidele de lut care erau farfurii la set.

chiar daca aveam piciorul in niste pioneze pe care le si simt am fost aseara avec mes demoiselles la concertul chilian.

chiar daca nu eram pe lista pe care trebuia sa fim si prima masa la care ne pusesera era strategic asezata intre doi stalpi-fata si spate-am ramas si un sms mai tarziu aveam masa noastra minuata in fata si cu vedere ca pentru doamnele care eram.

chiar daca mi-a venit sa plang de cateva ori nu mi-am permis sa-mi stric bunatate de machiaj si de seara.

chiar daca era frig si noi niste doamne, ne-am oprit la shaorma.

chiar daca tocmai ce ajunsesem in laptarie din backstage ne-am intors in fire cu niste necunoscuti simpatici sa dansam. sau…ma rog…sa stam cu picioru pe pereti.dupa caz.

chiar daca pe la 5.30 cand am ajuns acasa nu-mi mai simteam piciorul, a fost o seara foarte reusita cum numai demoazelele merita.

singurul ei defect a fost ca a fost ironica.

pentru ca sunt o femeie ambitioasa si un pic inconstienta am fost la Soni dupa cum imi propusesem.e ceva atat de special cu locul ala.chiar miroase-a mare si chiar imi vine sincer sa ma mut acolo.definitiv.

am serbat una bucata zi de nastere tudosie, am mancat papa bun am baut ca un om speriat ca se termina toata bautura din lume si el nu mai apuca si-am facut declaratii.sincere, multe, frumoase, impleticite.

si stateam la un moment dat intr-un colt de masa si-asa de frumoasa se vedea lumea de-acolo…

si se pare ca la un moment dat am fost nepoliticoasa rau cu un domn care imi luase o cafea si la care se pare ca am tipat ca sa-mi aduca lapte, ca eu vreau lapte, ca eu nu beau cafeaua fara lapte.se pare.eu zic doar ca m-am rasfatat.el s-a suparat.eu l-am impacat.aia e.

dupa cum spunea presedintele tarii “letz dont bi pesimistic uen ve have ol conditions tu bi optimistic”.aici spunea si de la mihnea am descoperit.

si am ras mult, cum dealtfel am ras mult la melodia lui Daniel Iancu- Vine valu’, imi ia calu’ pe care o recomand cu mare caldura tuturor oamenilor care vor sa il asculte pe domnul presedinte al tarii.

e pe repeat obsesiv pentru ca-mi aduce aminte de vremuri imemoriale de asta-vara cand canta la Soni in Vama si dimineata la cafea, si la pranz cand ni se lungeau urechile dupa ciorba de tarhon sau puiu cu cartofi trasi in unt pe care le asteptam cate 2 ore si seara la a nu stiu cata bere/votca/ce se nimerea. si astea toate din cauza lui horatiu. om bun cu gusturi bune inconjurat de fete frumoase si cate-un Soni pe-acolo cateodata.

Maine…intr-un singur picior si tot ma duc.

connecting people…even if they don’t want to

script: masa de 10 prieteni pe taresa unei carciumi frumoase.veselie, muzica, dans, palinca (multa), si…suna telefonul.

actorul nu vrea sa raspunda, paseaza telefonul, i se paseaza inapoi, vorbeste, da cu el de masa, urla- pe fundal se aude o voce de femeie :” nenorocitule, iar esti beat? vino acasa!”- actorul arunca telefonul pe spate.

acesta se loveste de ciment si cand toata lumea se pregatea sa reia conversatia spumoaso-alcoolica…suspans…MINUNE… vocea revine pe un ton si mai iritat.

cadru de final: nimeni nu se mira. cicaciu zice: a, e nokia!

end