deschise de minciuni, de scuze, de lasitate dusa pana la patroxism si de sentimentul al dracu de deureros ca de fapt nu merit mai mult de atat.
rani care ma fac sa lupt cu toti si cu mine si, cel mai grav, rani care ma fac sa ma inchid.
sa ajung sa nu ma mai recunsc, sa nu mai vreau sa mai cunosc pe nimeni, sa fiu convinsa ca nu mai pot sa aud nici macar o poveste, ca nu mai pot sa dau inapoi nici macar un zambet.
rani care ma dor in fiecare zi, care ma ustura cu fiecare amintire si care nu ma lasa sa vad mai departe de ele.
scenarita, mai ales cea in forma cronica, este una dintre cele mai frecvente si grave boli ale femeii.
eu sufar de scenarita cronica cu accese acute repetitive si sitematice si, ca orice femeie care se respecta, fac dintr-un capat de ata un ghem intreg si-un splendid mileu.
si, tot ca orice femeie care se respecta, mai si sufar ca magdalena lucrand la respectivul mileu ca parca nu iese bine daca nu e cu muzica depresiva, cu lacrimi innodate-n barba si cu ciocolata.
tousi, usoarele pusee de inteligenta ma fac sa realizez ca n-o sa stiu niciodata exact cum s-au crosetat itele din juru-mi. ce stiu insa e ca pana aflu ceva-ceva, clar deschid macar un butic de mileuri.
In ultima vreme nu mai reusesc sa ma raportez rational la nimic. Totul e senzatie, sentiment, vibe, stare generala si asa mai departe si e al dracu de infricosator pentru un om rational prin obisnuinta.
acum am senzatia ca n-am aer!
Cred ca asta e cel mai simplu mod de a-mi descrie starea…anxietate, oboseala dusa-nspre epuizare, tristete, gol in suflet si lacrimi in ochi…
Un nod in gat si-o senzatie de sufocare continua.
Rautate, nepasare, delasare si egoism…si senzatia ca toate sunt mai mari decat mine si ma strivesc.Si ca ma doare fizic.
Si cel mai trist e ca nu pot spune ca maine va fi mai bine…poate voi fi mai odihnita dar gandurile vor fi exact aceleasi…si apasarea la fel.Poate chiar sunt mai mari decat mine sau poate chiar sunt eu mai mica decat ma credeam.
Crezi ca esti bine, crezi ca esti tare.Crezi ca te-ai desprins, crezi ca nu-ti mai pasa.Timpul a trecut doar, a trecut atata timp…
Ai indepartat toate urmele, ai sters din tine doi ani si ceva din viata;te-ai intins pe masa, ai pus singur mana pe bisturiu si ai taiat din tine mult dupa ce nu mai puteai de durere, pana n-a mai ramas nimic.Ai sters mesaje, numere de telefon, adrese de mail, chiar daca stii prea bine ca n-o sa le uiti prea curand.Ai aruncat totul in cutii, claie peste gramada-poze, scrisori, haine.. bucati din viata..din viata ta.Ti-ai ascuns viata de tine-sa n-o mai vezi, sa n-o mai stii, sa nu mai fie.Te-ai golit singur, ti-ai excizat sufletul, ti-ai extirpat amintirile..Ramai fara trecut si privesti cu ochi largi si goi catre viitor si incerci sa inveti sa traiesti fara viata ta.Treci prin lume, o coaja fara miez, un invelis gol, un trup fara suflet, stai sa te surpi inauntru, dar macar esti amortit, esti bine, esti tare, te-ai desprins, nu-ti mai pasa.
Si intr-o dimineata ca oricare, suna telefonul;numarul nu-l cunosti, raspunzi..O voce pe care n-ai auzit-o de sase luni: „Sunt eu..ce mai faci?”..Raspunzi laconic la intrebari, stii ca frumos ar fi sa le pui si tu pe-ale tale, dar n-o faci, nu vrei sa afli nimic, nu vrei material pentru ganduri ulterioare.”Ma bucur ca te-am auzit. Mai vorbim..Pa”.Inchizi telefonul si stergi numarul cel nou inainte de a apuca sa-l cercetezi, inainte ca memoria sa-ti joace o festa si sa-l retina..
A trecut.Esti bine, esti tare.Te-ai desprins, nu-ti mai pasa..
Si-atunci, spune-mi, de ce tremuri?
textul e de pe blogul anei calin si e la mine in drafts din ziua in care l-am citit.i-a venit vremea sa iasa de-acolo, sa nu ma mai imbie de fiecare data sa-l citesc.aproape ca-l stiu pe dinafara, nu e nici pe departe ceva extraordinar si cu toate astea in seara asta…pica.
foarte ciudat cum un amarat de cuvant poate sa-mi schimbe total starea.
e un cuvant frumos, rotund cum imi place mie, are o imagine frumoasa si cu toate astea a reusit sa ma faca sa simt toate frigurile pe care reusesc de cele mai multe ori sa le ignor.
e atat de legat de-un moment ca stiu ca as putea sa-l spun si sa-l ascult de o mie de ori si as tresari de fiecare data.
