Monthly Archives: December 2007

anul in care am:

– castigat o prietena noua si frumoasa, o demoazel’a iadului buna ca painea calda,rarutz dar consistent.

-ratat la 2 sutimi prima si in mod sigur ultima sansa de bursa din facultate.duca-se!

-ajuns la vorba maica-mii cu drogurile care se pun in bauturi in baruri. amfetamine in surubelnita in Stuff Vama Veche.prost. daca doresc sa ma droghez, pot si singuta, multumesc frumos.

-avut prima si sa speram printre putinele crize de nervi exstentialo-muieristico-plansa. noroc doamne de prieteni buni ca n-am luat-o pe camp.

-cunoscut toate specimele posibile de barbati care mai de care cu probleme gata-gata de rezolvat.

-pierdut posibila cumnata, castigat alta la schimb

-avut cel mai tare 1 mai in vama posibil.

-avut schimbari de situatie in cercul psihopatic cu marturisirile, cafelele si dramele aferente.

-avut cel mai prost week-end in vama posibil.prost, foarte prost.

-legat la cap c-un sms, c-un logodit.

-avut cea mai plina, frumoasa si ciudat de linistita vama de pana acum cu tensiuni si oameni noi si redescoperiri si amenzi si frame-uri perfecte, imaginate desigur.

– durut capul. bine de tot.

-inceput acest blog.

-stabilit traditia cinei in familie.

-incercat piata muncii.negasit nimic.

-luat bataie de la femeie nebuna.

-terminat durerea de cap.

-fost lovita de autobuz.

-reconfirmat ca psihopatul la spital se cunoaste.slava-domnului!

-castigat carti la concurs. bun, foarte bun.

-freacat ca pe unt nervii psihopatului coabitant in recuperare.noroc de nervi tari.

-pierdut multi neuroni din cauza de sofer-vinovat-nesimtit.

-reusit in sfarsit sa planuit plecare la munte de revel.ma rog, la deal.

-constatat ca oamenii in perioada sarbatorilor ar fi in stare sa se cupleze cu cine le iese-n cale doar-doar n-or fi singuri. frenezie tampita.

-chef de pufosi.

-facut lista stupida la care m-am gandit ceva. constatat ca este utila pentru ca mintea este scurta si si-asa sunt convinsa ca multe-am uitat.

ceva-ceva este, nu?

cum mi-as dori sa inchei anul

 

     Cu o gleznă subtire. Una singură, că pe cealaltă o am. Dar cum asta nu se va întâmpla, o să mă consolez cu gândul că frumusetea-mi răpitoare va fi ştirbită anu’ asta.

  Cu un bărbat frumos şi pufos a cărui cea mai mare calitate să fie lipsa vreunei şaibe de orice culoare de pe oricare dintre inelare. Dar cum nici asta nu se va întâmpla o să încerc, de data asta, să nu-mi pese că mi-e frig la miezul nopţii.

  Cu regretul sincer că sfârşitul anului nu-i undeva prin august şi nu mă prinde în Vamă, la Soni, numărând nisipul- vorba cantecului.

    Cu nişte oameni frumoşi şi psihopaţi rău, într-un vârf de deal, într-o casă de ţăran cu pălincă şi cu cântec. Cu mâncare bună pe care să nu o gătesc eu, cu blide de lut pe care să nu le spăl eu, cu recunoştinţa sinceră că mai sunt în viaţă şi cu sentimentul de ocrotire pe care doar nişte psihopaţi autentici, psihopatii mei, ţi-l pot da.

  Cu certitudinea că nu se duce totul, că o reuşim, indiferent în ce colţuri ne impastiem, să stăm sub aceeaşi plapumă şi la anu’ şi noi şi oamenii de prin vieţile fiecăruia.

  Cu planuri măreţe şi-ndraznete legate de toate lucrurile pe care aproape că nu mai apucam să le fac, văd sau simt.

  Cu un gol mare dat de absenţa psihopatului coabitant care, din varii motive, irelevante oricum, nu va fi cu mine decât la telefon.

  Cu ochii mari şi goi uitându-mă după oamenii care se dau cu sania sau urcă pe nu ştiu ce deal şi cu injuraturile de rigoare pentru ăla din cauza căruia eu…nu.

  Cu…rioasa să văd dacă reuşesc două psihopate să nu se certe, doamne-ajuta-ne!

  Cu o palmă peste umaru-mi de felicitare că m-am apucat să scriu lucrurile care mi se întâmplă pentru că, slavă domnului, am avut un an foarte plin.

  Cu degetele-ncrucisate şi doamne-ajuta scuipat în sân să mi se termine şi mie seria de ghinioane inimaginabile cu tot cu eventualele blesteme.

  Cu gândul la domnul preşedinte al ţării care ne îndemna let’s don’t be pessimistic, when we have all conditions to be optimistic şi cu speranţa ca la anu  să mi se-aseze şi mie bunele şi relele măcar simetric ca aici.

      Veselă, poate puţin ameţită să nu simt frigul şi iubită.

  

 

draga Mos Craciun,

vreau sa spun ca am fost un copil foarte cuminte si destul de amarat in ultima vreme, asa ca merit cadouri multe si frumoase. sau poti, mai simplu, sa imi aduci un pufos.

pufosii cred eu ca traiesc in Pufosenia-ca pe-aici nu sunt, asa ca undeva tre sa se ascunda ei-, sunt inalti si…pufosi iar principala lor calitate este ca te poti cuibari la pieptul lor.

asa ca, draga mosule, daca gasesti cumva un pufos ratacit pe drum te rog sa mi-l aduci.promit ca o sa am mare grija de el, o sa ii fac bunatati ca sa ramana pufos si o sa-l iubesc.

(nu trebuie neaparat sa-l pui sub brad si nici sa-i pui funda)

multumesc.

random

in sfarsit am ajuns acasa la mama si la tata care, nebuni cum sunt ei, imi dau sentimentul ala de timp oprit de care chiar aveam nevoie acum.

am plecat din bucuresti cu toate lucrurile rezolvate, cu spitale si politii si poste si facturi si petreceri si cadouri lasate in urma.mi-am lasat chiar si carja intr-un colt…

si-acum n-am decat ca astept sa se termine anu asta.sa se duca dracu sa vada daca-mi pasa mie de el.

si iar m-apuca facutul de retrospective si iar constat ca mi s-au intamplat 15.000 de chestii care in mod sigur in mana cuiva talentat ar dospi un roman.

noroc ca am o parte din psihopati aici, mai am si oameni pe care nu i-am vazut de mult si oameni pe care vreau sa-i vad si de-abia astept sa inchid carciumile din orasu asta, maturandu-mi domnitele pe sub picioare la 12…

frigul

sunt foarte interesante manifestarile senzatiei asteia. mai ales la un om hipersenzorial ca mine.

prima care imi vine in minte e una amuzanta si ne-intalnita cu un refuz intr-o noapte de vara in care eram convinsa ca senzatia de frig va fi mai puternica decat una dintre cele mai bune dintre potriviri.

apoi e frigul ala de care mi-e mie asa de frica  pentru miezul noptii de revelion.frigul ala care nu se duce decat daca esti in bratele cui trebuie.

sa nu uitam de frigul de oboseala…ala care te ia dupa nopti la rand de vin nedormit cand nu-ti mai dai seama daca tremuri de la cafea sau de la frig sau de la amandoua.

si mai e si frigul de amorteala.ala de punct mort, in care toate-s reci si stii ca nici sub plapuma si nici intr-o cana de vin fiert si nici in cea mai calduroasa dintre converstaii n-o sa-ti fie bine.

si te-ntrebi ce sa faci cu el. ce faci cu frigul ca sa poti sa simti altceva?

nemiscatul

dupa o seara foarte frumoasa si foarte plina de intalnit oameni noi si frumosi si revazut prietena dupa 6 luni si constatat ca poa’ sa plece ea si mai departe de finlanda ca tot aici e, am zis sa ma refac putin si sa merg la concertul unui bun prieten.

mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc, avand in vedere ca el concertul era de death metal si eu sunt aceasta fana infocata a genului … si totusi am zis ca what are friends for si hai sa ma duc.

am ajuns intr-o hala cu pereti roz, intr-o curte interioara in spatele unui bloc pe langa o spalatorie la gara basaranb- la dracu cu carti, deci- unde ne-au controlat la intrare de arme albe si aveau de ce.dupacare ne-au cerut si-o suta cincizeci de mii.

exact cand am intrat un nene foarte suparat si foarte vopsit pe fata urla de pe scena bbine-ati venit in iaaaaaaaaaaaaaaaaaaad. bun, zic si ma fac mica si ma uit cu ochi mari si goi la demoazelele mele si, slava domnului, la adi.

scot tricoul rosu cu pinguin si ma felicit pentru alegerea de bluza neagra pe dedesupt, ma uit in jur si constat ca demoazelele si un ratacit in verde erau singurele persoane ne-imbracate in negru din cei 200 de oameni cu fete de lichidatori de familie(sau prietene ale lor).

am asteptat noi sa termine de cantat cele doua trupe de pana la a prietenului nostru, timp in care constat ca unul dintre chitaristii din formatia lui este un baietel cu care am copilarit eu si pe care il dadeam in leagan si-l duceam la gradi. strange and very small world.

si nemiscatul…dar vai….nemiscatul.

cu fata lui de om bun deghizat in rocker suparat, cu pleata lui dreapta si-ngrijita, cu pantalonii de piele si cu bocancii aia infipti in podea.cu cei maxim 20 de ani mascati de privirea suparata. era…asa…intr-un fel. 🙂

ce pot sa spun…a fost primul si cu siguranta cel mai memorabil concert de death din viata mea. nu garantez ca va mai exista un altul.

zi internet is for porn

and very frustrated women.

este atat, dar atat de amuzant sa ajungi pe bloguri de femei frustrate care scriu la doua cuvinte cum barbatii sunt genetic predispusi catre adulter- cred ca asta e o teorie COSMO devenita axioma in lumea celor atat de frustrate-, cum ar trebui ei inselati din cap pana-n picioare si cum, in ultima instanta, ar putea si sa moara ca oricum ele, femeile independente, se pot descurca si fara.

cum daca ei, nemernici si nevrednici, ar ajunge doamne-fereste sa le paraseasca pe ele, ar fi cu-atat mai bine pentru ca le-ar da sansa de a descoperi in oglinda o xena pe care nu o cunoscusera .

pentru ca apoi sa se duca cumintele sa citeasca 11 minute si sa-si jure ca data viitoare le va iesi tocanita mai bine si cel de care n-au nevoie va fi fericit sau macar va avea burta plina.