Monthly Archives: October 2008

descoperiri

e incantator ca inceputul fiecarei povesti pare o carte noua si frumoasa pe care incep sa o descopar. mi-e recomandata sau pur si simplu o vad, ma uit la cuprins, ii citesc prefata si coperta patru, citesc de obicei ultima pagina si ma pregatesc sa ma cucereasca.

la povesti e totusi mult mai intens. intrebari, amintiri, destainuri, ganduri care te tin ocupat, sentimente care se-nvalmasesc si planuri de chestii de facut impreuna.

ca un copil cu o cutie maaare-maaare de jucarii.

Advertisements

things change

cafelele sunt frumoase, noptile sunt lungi si-o poveste incepe.

libertate

am inceput in ultima vreme sa apreciez din ce in ce mai mult libertatea pe care mi-o ofera statutul de femeie singura. libertate de miscare, de exprimare si de gandire chiar.de a face ce vreau, cand vreau…de a iesi cu cine vreau si a ajunge acasa cu cine-mi place. trecand peste superficialitati, importante de altfel, e absolut minunat ca imi pot face niste planuri de plecari si de schimbari gandindu-ma numai la mine.

nu e nimic care sa ma tina nicaieri, nu e nimeni care sa ma faca sa ma gandesc de doua ori inainte sa sar cu parasuta daca mi se pune pata. sau sa plec.

asta nu face unele cafele de dimineata mai putin singure sau unele nopti mai putin reci.

dar e ceea ce am acum.pe mine, ma, m.

chill

usoarele mele accente schizoide isi fac de cap bine de tot de data asta.

e o perioada in care de-abia ce m-am mutat, nu am inca o viitoare colega de apartament, tocmai plec dintr-un loc in care mi-am petrecut treo sferturi din viata aproape un an de zile si de care sunt foarte atasata, habar n-am ce dracu fac cu viata mea de-aici incolo –  in afara unor planuri destul de clare dar cu ceva semne de intrebare píci pe colo – .

iar eu n-am nici un fel de treaba. sunt atat dar atat de linistita, inconstienta parca. zici c-am fumat juma de lan de canepa altoita. ma duc la cafele, la concerte, la masaje…vorba ceea ca doamna proaspat demisionata.

ma tine-n viata gandul ca voi avea o perioada in care sa ma odishnesc, sa citesc, sa lenevesc, sa stau pur si simplu, sa-mi vad prietenii la cafele neplanificate, sa schimb cuvinte cu un domn interesant, poate sa-mpartim o poveste, un zambet si o cafea de dimineata in pat la 12.30.

cat de bine suna!

o felie de tort

…de ciocolata.

povestea feliei de tort care a apartut la sfarsitul celor doi ani de mariaj fericit cu mircea. o felie mica-eram la cura-, de tort de ciocolata dintr-un tort facut de mana prietenei lui mircea. foarte bun tortul, nimic de zis.

si foarte debalansant. a fost extrem de ciudat ca cineva sa ma serveasca pe mine cu ceva la MINE acasa. teritorialitati de femeie nebuna.

mai amuzanta decat faza in sine a fost insa reactia celor trei demoazele la auzul acestei povesti.reactii atat de elocvente pentru personalitatea fiecaruia. deci avem ceva de genul :

“inteleg ce zici. dar de fapt pe tine nu te-a deranjat ca ai primit tort ci ca te muti si foarte multe alte lucruri.iti spun eu”

“inteleg ce zici. dar mi se pare ca exagerezi, n-are fata nici o vina, tu de fapt esti legata de mircea si de casa aia. oricum naspa faza. i’m sorry”

“inteleg ce zici. dar n-ai de ce sa te superi. nu era tortul tau, nici macar al vostru, era tortul EI”

m-a amuzat foarte tare povestea cand mi-am adus aminte de toate cele trei replici…sunt delicioase demoazelele mele

la harabi, la haur, la phoenicia

un frate am si pe-ala-l iubesc, vorba ceea; asa ca daca face fratello 29 de ani trebuia sa sarbatorim in stil mare.

anulez eu o intalnire cu un stimabil, fug si cumpar cadou, mai fug o data sa ma intalnesc cu sus-numitul si aflu ca mergem la masa. intr-una dintre cele 15.000 de carciumioare din tzentru, sper eu.

la phoenicia grand hotel, zice el.

si uite asa ajung eu, netrecuta pe-acasa de doua zile, in blugi adidasi si tricou, nemachiata, cu paru-n varfu capului si dupa o zi de munca la restaurantul libanez al hotelului de 4 stele de la pod de la baneasa.

si ne intamplina domnu’, oferindu-se sa-mi ia poseta; si ajungem in restaurant si ne intampina un alt domn oferindu-se sa-mi ia haina – de piele si foarte sport -;si ne asezam in acordurile unui alt domn care imi tragea scaunul… doamne, daca as fi putut sa ma preling cumva sub covor si sa nu mai ies de acolo ar fi fost perfect.

dar nu!

asa ca am stat eu ca o domna ce ma aflam si am mancat si am baut si am cohetat cu arabetele de la masa vecina aratand de parca ma duceam la sala/piata/munca/chiosc sau oricare alt loc care nu implica persane pe jos si granit la baie.

mancarea in schimb a fost spectaculara, chelnerul de asemenea, nota nu a fost nici pe departe atat de mare pe cat ma asteptam asa ca voi reveni cu siguranta;de data asta imbracata si eu mai a femeie nu a copil de 12 ani. se numeste El Bacha locul si merita toate cele 4 stele de pe frontispiciul hotelului. care hotel este arabesc si deci extraordinar de luxos. intr-un mod chiar placut.

un rid, niste schimbari…

dupa ce mi-am luat eu o pereche de palme de la demoazela elena, m-am trezit si am realizat ca noua casa in care m-am mutat nu e de fapt chiar atat de rea. poate deveni chiar foarte buna, primitoare si frumoasa. e fara mircea,  va fi si fara iulia, sper ca va fi cu mihaela iar daca nu…va fi cu un om strain.

cert e ca incep in sfarsit sa o simt a mea.cu camerele ei mari, cu masa de lem si jiltul cu rosu, fara net pe calculatorul meu, cu mari si cu mici cred ca meita in sfasit o sansa.

sansa pe care de altfel o merita si o veche si buna prietena cu care din varii motive n-am mai vorbit de foarte mult si cu care am petrecut aseara un suc foarte frumos.

vorbind despre riduri si schimbari, excese hormonale, cicatrici si concluzii.

despre dragoste si grija, despre regrete si planuri de cariera si mai ales despre subiectul meu preferat din ultima vreme : dorul. dorul ala frumos si cald, dorul ala care nu te macina ci te face sa zambesti, dorul ala de anii de studentie, de un prieten vechi, de un iubit alintat, de un loc sau pur si simplu de-un anume zambet.