Monthly Archives: June 2009

personal

mai am atatea de scris despre sansa asta care mi s-a oferit, am atatea stari, cuvinte si imagini in cap incat plin nu stiu daca e cel mai potrivit cuvant dar e primul care imi vine in minte.

mi-a mai dat doamne-doamne o palma peste ochi ca sa vad ce norocoasa sunt si cate am, mi-am adus aminte ce frumos e sa traiesti si sa simti si sa crezi si sa poti exprima toate astea liber, m-am bucurat enorm ca am intanit oameni vii cu povesti frumoase si c-am realizat ca am prea mult timp de cand nu mai fac asta.

atat de mult incat ceva trebuie sa se schimbe.

diferente

da, familiile de tigani care m-au socat pe mine erau exceptiile, erau cei mai saraci si cei mai lenesi dintre ei, pomagii cum erau numiti.

in rest, in Bendea tiganii musulmani erau de toate felurile de la cei de conditie medie pana la unii mai instariti. n-am fost in palate pentru ca palatele erau deja in centrul orasului, nu mai erau in cartier. aveau case curate si frumoase, faceau negot, aveau copii dar nu cate 10 ca pomagii, se luau la 15 ani, baietii faceau scoala pana in clasa a opta ca sa poata da de permis, fetele pana intr-a cicea cand ori se maritau ori stateau acasa sa aiba grija de fratii mai mici.

se cumparau fetele, de-aia ti-o si tineai acasa ca sa nu ti-o fure de la scoala, femeile erau extrem de supuse iar barbatii isi luau mai multe neveste. si tigani si musulmani fiind, fiindca acolo era una dintre putinele comunitati de tigani turci, xoraxaj, chiar nu sufla und in fata barbatului.

majoritatea se declarase turci la recensamant, turcii nu-i recunosteau, romanii erau usor speriati ca in cinci ani o sa devina majoritari, primaru zicea ca n-are ce sa le faca ca nu vor sa munceasca sau sa faca scoala dar ca tousi solutia e sa le faca o gradinita si o scoala la ei in cartier. asa…numai pentru ei.

dar oamenii mi s-au parut a avea exact bunul simt al oamenilor de la tara, aia autentici care nu stiu ca de fapt stau la oras.

ceea ce nu pot spune despre cei din tulcea.

in tulcea am vazut un ghetou la marginea orasului cu tigani corciti cu romani, cu un jeg incredibil, cu nesimtirea oamenilor care nu stiu decat sa ceara, cu dramele copiilor cu destin marcat de ghinionul de a se naste acolo, cu lidere de opinie romanci ţaţe care urlau cu tigara-n gura ca n-au ce sa le dea la copii de mancare. acolo n-am intrat, mi s-a facut rau. de la tot. am fost si in altele, am vazut o zona care va deveni replica miniaturala a deltei si care acum e un sat de tigani lipit de oras in care oamenii mai fac hamuri de cai si vand rame la kil. si-acolo aceeasi poveste. si-aceeasi atitudine de falsa umilinta.

si-aceeasi vesnica diferenta intre bunul simt al oamenilor de la tara si suficienta celor de la oras. valabil si la nivel de primar dar asta-i alta poveste.

set up

Cu sufletul curat si fara vreun fel de asteptari am plecat in comunitatile de tigani de prin tulcea intr-o vizita cu jurnalistii (doua tv-uri, un radio, doua ziare si-un catavenc). fara background, cu mintea goala si curiozitatea copilului bucuros ca afla lucruri, ma simteam parca in excursie cu clasa…

Asta pana am ajuns  in prima curte din bendea, cartierul de tigani din babadag, o curte cu sase sau sapte case de chirpici, cu puradei multi  si murdari, usor distrofici majoritatea si cu vreo cinci femei invartindu-se printre ei pe-acolo.

si intru intr-o casa mai din fundu curtii in care inca nu ajunsese nimeni.

in secunda aia am avut senzatia clara ca vad un set up de film, ca cineva s-a dus acolo si i-a pus pe copii aia acolo. a asezat cu minutiozitate de scenogaf vreo 8 puradei, goi toti, trantiti pe-o lavita de lemn fara nimic pe ea, care dormeau  linisiti.

nu pot explica imaginea, o am sapata pe retina pentru ca  mi-a-ntors sufletu pe dos, mi-a ravasit orice sentiment uman si  mi-a cutremurat ultimul fir de rationament. Juma de minut n-am putut sa o percep ca fiind reala. M-am trezit, m-am abtinut sa nu bufnesc in plans si-mi venea sa-mi dau palme ca eu m-am dus acolo sa vad daca suport sa vad mizerie si saracire si deznadejne si boala si tristete in timp  ce  oamenii aia o traiau.

in fiecare zi.

img_0171

(poza facuta dupa ce deja se trezisera si se stransese destula lume in jurul lor. multumesc catavencului pentru ea.)

provocare

suficient am scris despre cat de ocupata sunt si suficient n-am scris tocmai pentru ca n-am avut timp.si-au trecut, si-o sa vina altele si daca stau bine sa ma gandesc, nici ca-mi mai pasa.

cu toate astea, sunt capabila inca sa ma bucur la ideea unei provocari, a unui lucru nou pe care trebuie sa-l descopar, a multor ucruri pe care le-as putea invatat si  a unei persoane care-mi da o o sansa fie si numai pentru ca are nevoie disperata de-un om.

de foarte mult timp nu m-am mai bucurat atat de sincer si iata ca nevoia de nou imi este in final satisfacuta.