Category Archives: povesti speciale

A, de invatat

cea de-a doua experienta antropologica a fost absolut incantatoare din foarte multe puncte de vedere despre care o sa scriu mai incolo. dar mi-a dat si ocazia sa trag niste concluzii despre “meseria asta”, asa in calitate de novice.
asa ca … note to self :
-spune accentuat de cate 3 ori de unde esti si cine te-a trimis acolo si in calitate de ce.
-nu pronunta cuvantul “antropologic” decat daca ai 3 minute sa explici ce inseamna asta. altfel, “cercetare” e suficient.
-identifica gatekeaper-ul si imprieteneste-te cu el. el poate fi gasit peste tot si te ajuta sa nu intri in niciuna din belele de pe drum.
-pregateste-te la gandul ca va trebui sa spui aceeasi poveste de un triliard de ori si sa intri in viata unor oameni, sa cauti prin valiza lor.e interesant, dar te poate obosi infiorator.
-se pot economisi bani(ala care poate)

doamne-ajuta cu rapoartele alea ca tare mi-era dor sa scriu. asa, mult si complex…sa ne mai aducem aminte din cuvinte

the replace – subiectiv

primul concert the replace, mojo, 27 ianuarie 2010.

da, sunt subiectiva pentru ca e vorba de alex si de un proiect in care-si pune omul sufletul dar de data asta am fost la concert nu numai pentru a sustine oarecum un prieten ci cu research-ul facut inainte. am ascultat frumos pe myspace, mi-a placut, am mai ascultat de cateva ori, mi-a mai placut si-atunci.

asa ca am plecat cu asteptari mari aseara si noroc ca mi-au fost depasite.

muzica buna, s-a auzit foarte bine, oameni multi si veseli veniti sa-si sustina prietenii, atmosfera relaxata si glumele aferente, foarte, dar foarte multi fotografi si un alex concentrat la maxim. + bogdan stamatin care poate da linisit la actorie pe cat e de expresiv si usor nebun.

dar muzica, muzica e o alta poveste. chiar mi-a placut sincer  si le doresc din suflet copiilor un minunat album.si pe toate celelalte ce-i vor urma.

all that jazz

slava domnului, pe fond de chestie de birou a trebuit sa ma setez pe americani azi.pe toti.pe sinatra, pe jason prietenul meu, pe gatsby si fitzgerald si pe all that jazz cu liza minnelli sau cu catherine zeta jones in chicago.

asa ca playlist-ul exclusiv cu jazz american, un ceai si-o tigara mai tarziu mi-a fost plusat de o conversatie absolut fascinanta cu o prietena buna. pe chestii de business, de-un proiect comun.mult mai incitand, ce-i drept dar …acolo am fost.

american model, ce-i drept.  brainwashed.like i am now.

empatie totala

poate cea mai frumoasa parte a noii mele stari de bine si de liniste e empatia totala. zic noii ca sa ma complimentez, e de fapt naturala dar pierduta in ultima vreme.

empatia asta totala se simte foarte frumos. de la povesti pe care de ascult cu adevarat pana la glumitze pe care le prevad si pana la stari care devin pentru putin timp ale mele.

si cireasa de pe tortul asta banal e data de momentele in care pot sa ma joc un pic cu starile oamenilor. se-ntampla foarte rar, dar e al dracu de bine sa iei toate filmele unui om si sa i le dai inapoi exact asa cum si le desenase.

cel mai personal review de album – vdv, ergon

zale de matase – m-a facut sa ma gandesc la o fosta colega si prietena care  s-ar putea marita cu un toto dar nu cu toto cu care a fost  5 ani ci cu celalalt toto. erau 2 si maria cred ca-i va avea pe amandoi.si asta pentru ca mi-i inchipuiam fumand si polemizand filo-logie/sofie.

la coltul m-am gandit automat la silvia- careia NU ii place formatia asta si ma va uri pentru asociere – dar la mine in cap sunt niste franturi de silvia in melodia asta-  de la toata mirarea ei asupra nesimtirii si lipsei de ordine, cu revolta si cu izolarea si-apoi cu infruntarea toturor ne – normalelor.

de aici urmeaza o paralela intre ergon si o poveste de-amor si dor

incep sa pierdam crezut ca e de-ajuns sa cer si voi avea/ nu stiam ca trebuie intai sa pierd sa inteleg

el, seara in care-anceput totul in apartament la mircea, cu moloz peste tot, cu niste aditivi  sicu hormoni.

melodiile de pe albumul asta nu au versurile lor pentru mine, au versurile serii aleia si a tot ce-a urmat. am momente in care mai pot auzi si versurile originale doar pentru ca multe dintre ele sunt din povestea aia.si se-aduna toate, conglomerate cat sa nu-ti poti da seama daca sunt bine sau rau, se-arunca asa si nu stii ce sa faci cu ele si-ti vine sa plangi si-ti muti atentia la versurtile fututei de melodii si te izbesti chiar de-aceleasi cuvinte de care fugisei.

conglomeratele astea se mai pierd intr-un interludiu de octombrie si cred ca se vor duce inapoi la alin. tot acolo de fiecare data. mai tot timpul, si pe albumul asta in special. e albumul pe care mi l-a dat in seara aia in care eu  i-am spus” ameteste-ma si profita de mine”, si el a plecat 20 de minute dupa prezervative, timp in care eu am stat in baie in frig ca sa nu ma fac praf, sa pot sa ma dau artista.

alunga tacerea – povestea noastra in toate cuvintele. vina, tacere, speranta,trecut, prezent, vindecat,infectat cu inima ta.cand ma minte, nu se simte, cand ma loveste vrea de fapt sa m-alinte – cat de tare pot sa cada cuvintele astea peste un basm pe care ni l-am construit singuri. de cretini si pentru ca ne placeau provocarile, vroiam sa fim speaciali si-aveam impresia ca suntem peste lume si situatie.

poate ca sunt vise care m-au schimbat si au plecat , poate ca sunt lacrimi care m-au ploauat si care s-au uscat – cat de tare doare.si-am impresia ca o sa doara atat de mult timp de-aici incolo incat o sa ma sfarseasc de tot pana atunci. si-asa nu mai am aproape nimic de dat, pentru ca sunt  din ce in ce mai goala sau pentru ca mi-e din ce in mai frica. timpul asta care ma va face sa ajung sa ma resemnez cu ideea. si nu vreau asta. chiar nu vreau.

in fata ei e singura care n-are nici o legatura cu noi. e atat de agresiva pe cat noi n-am fost niciodata, nici in cele mai nasoale momente, nici macar in 3 luni de tacere si un mail.

cu praf de stele e deja alta poveste, e melodie asultata si fredonata impreuna, in seara aia cu patul leorca si in multe care i-au mai urmat.si-ncercam atunci sa simtim aceleasi lucruri pe versurile astea pentru ca vroiam sincer asta. dar pana la urma am ajuns sa le simtim cat se poate de separat

incredibil si mi-am revenit pe 1/2 din care nimeni nu intelege nimic dar pe care toata lumea o tine minte. si asta pentru ca are versurile citite de la dreapta la stanga.si asta o stiu de la el

lasat pustiu a trebuit cautat in playlist, adica n-a putut fi identificat. asa ca lista l-a facut acum a fi cantecul ala de dinainte de un om cu o chitara care va fi de plans si de scris. despre el

un om cu o chitara ultima sansa sa scriu despre el, ultima bucata a experimentului, melodie care imi aduce doua imagini total separate : un rocker somer cu emotii pe de-o parte, si toata tristetea imaginii de om cu o chitara

doamna

de data aceasta fascinanta mea prietena, madamme dakhli a devenit cu siguranta si sa speram irevocabil distinsa doamna cu nume romanesc.

astfel ca madamma din poveste, povestea aia incredibila cu iubitu cu mama cu 5 ani cu aparutu cu toate cele, s-a hotarat impreuna cu al dansei ras-recuperat iubit sa se casatoreasca.

ideea e ca nici la asta n-au putut sa fie si ei oameni normali la mintile capului. n, domne, ne luam in secret. stiu doar martorii si atat si toata lumea afla seara la restaurant de ce s-a adunat acolo. pana la urma, slava domnului si-au revenit in simtiri si au spus la lume. sambata ca duminica e casatoria civila. soc, panica, frustrari, intrebari, toata lumea stia ca ei sunt impreuna de o luna de zile,aoleu de ce te mariti, aoleu de ce nu mi-ai spus.

pana la urma s-au luat, au zis cu da, au zambit la poza, cam fortat ce-i drept dar slava domnului tate apele s-au mai linisiti seara la chef unde am dansat si ne=am simti atat de bine ca s-au mutat si muntii din loc.

respectiv de la masa pe rongul de dans.

sa le fie intr-un ceas bun sa sa dea domnu sanatate tuturor oamenilor din juru lor ca sunt convinsa ca surprize de genul asta vor mai urma.

senzationalele povesti ale madamei dakhli

madamme dakhli, cunoscuta in cercuri intime drept o foarte buna prietena a mea cu nume foarte neaos, are o viata sentimentala de-a dreptul tumultoasa. ceea ce pe mine, vasnic martor si sfatuitor al acesteia de vreo 12 ani, nu ma mai surprindea. cu toate acestea a reusit din nou.

pana ieri, la mine in cap, scumpa mea madama era plictisit cuplata cu un tanar domn asupra caruia nu cadea de acord cu mama-sa de nici un fel. nici cu mine si nici chiar cu ea, dar asta e alta poveste.

lucrurile au luat insa o turnura neasteptata in momentul in care a aparut in tara o prietena buna a sus-numitei mame. careia, ca femeia, madamme i-a povestit toata relatia cu fostul dumneai prieten. unu de vreo 5 ani cu care se iubea, se certa, se impaca, se insura, se certa, se impaca, se iubea si cu care mai anu trecut ajunsese in punctul unor decizii foarte radicale.

hai cu inelu, hai cu voalu, hai cu botezu da stai ca nu te vrea mama.

intr-adevar, in toata aceasta perioada, sau mai bine spus in perioadele in care stia de existenta lui, mama madammei, femeie intreaga la cap de altfel, s-a opus cu toata fiinta si santajele si urzelile de mama tanarului in discutie. n-a fost chip sa o induplece nimic argumentul ei suprem fiind unul de natura etnic-discrimiatoare.

revenind la prietene miraculoasa, intr-o buna zi cele doua doamne si smartul din dotare s-au intalnit la semafor cu El. prietena a coborat din masina si l-a luat pe El la o cafea. madam s-a dus si si-a plombat o masea.

dupa vreo ora, prietena si El hotarasera deja soarta madammei nedevenita niciodata dakhli.

astfel, El a fost luat de manuta proprie si dus la mama madammei, prezentat drept fiul unei cunostinte indepartate si potential pretendent la farmecele tinerei. mama l-a placut instant, si-a incurata fata sa il cunoasca mai bine pe cel care-i fusese iubit 5 ani de zile, a sfatuit-o pe aceasta ce cearceafuri noi sa puna pe pat cand El venea in vizita si l-a pus pe El pe lista membrilor familiei.

iar madam, desi aflata inca in stare de soc dupa aceasta neasteptata intorsura, este cat se poate de fericita si de apropiata, din nou, de ideile frumoase cu inele si nunti traditionale.