am

am lipsit foarte mult de aici si de prin toate partile in ultima perioada. poate ma intorc.intre timp,

am incercat sa-nvat cum se-nvarte noua mea lume, inca imi mai da cu spatii dar perseverez.cat nu impart cu piticii de pe creier, spatiile alea …

am vise.

am vise cu un magazin online la care vad butoane si povesti cand am mintea libera.

am vise-ntr-o piatra neagra.

si incerc sa-mi aduc aminte cum sa visez in mine.

 

friday nights

serile de vineri sunte serile alea in care te bucuri ca ai mai trecut de o saptamana, astepti tot ce iti poate da week-endul si-ncepi cu mici placeri dinainte.

serile de vineri dau plimbari in parc si drumuri dupa mancare chinezeasca cu ana.

serile de vineri dau in casa conversatii spumoase cu oameni destepti, confidente intamplatoare si concluzii usor incerte.

tot ele iti ofera cateodata momente de supunere. in care pur si simplu vrei sa te bucuri de seara de vineri asa cum e ea.cu-n pic de relaxare , cu cuvinte aruncat in sfarsit in drafturi . cu de toate,

hardcore

iata povestea primului drum al THC-ului :

(trebuia sa plec de vineri seara, ca sa ma apuc sa mai conduc, sa ma ma mai obisnuiesc cu masina. vineri seara hai cu migrena de-am zis c-ajung iar la spital, sambata de-abia m-am tarat la pitesti seara de tot, ca sa constat ca am pierdut o lentila de la ochelari. nu, n-am gasit NICI o optica deschisa duminca -doamne, fereste asa ca a trebuit sa-l astept pe frate-miu sa vina cu ceilalti ochelari –  calcati de-un anume domn, indoiti ca dracu si cu o lentila usor miscatoare. timp in care am condus cu o lentila prin pitesti, suficient cat sa constate tata ca ar trebui sa mai astept, sa vin saptamana viitoare sa o iau, ca poate pana atunci se coboara harul divin si conduc mai bine). enfin.

concluzionez eu ca plec, vine tata cu mine pana la picioru podului dinspre autostrada(???!!!), il las acolo, vine frate-miu si-l ia si-l duce acasa ca apoi sa vina sa ma prinda pe mine pe autostrada ca sa merga in spatele meu (???!!!). merg eu linisitita,cu 90 in ciuda celor recomandate de a merge cu 80, poate chiar 70. suna tata. trag pe dreapta, raspund ca sa imi spuna sa-l astept pe frate-miu ca nu ma prinde si ca de ce merg asa de repede . astept regulamentar escorta, se pune ploaia nenorocita, pornim la drum, prindem o ploaie de-aia cu spume de nu vedeai 3 metri in fata, depasesc si eu o betoniera si un tir. in rest, regulamentar cu 90.100, pe masura ce ma indepartam de pitesti si nu-l mai simteam pe tata-n ceafa.

booon. intram in bucuresti, desi stiam drumu ca pe apa, in militari ma incadrez eu post, pe stranga.ma vad nevoita sa fac stanga la cora pentru ca asa ma incadrasem si mai eram si prima la semnafor. facem stanga la cora, o luam frumos pe Grant, prin crangasi, pe 1 mai, calea victoriei, splai, unirii, casa. cu bara la bara, cu ploaie, cu geamurile super aburite ca inca nu m-am prins cum e treaba cu dezaburirea.

evident ca mi-a parcat-o frate-miu care mi-a trinut apoi si un intreg curs de ce am facut prost pe traseu si mi-a recomandat sincer s-o las in fata blocului.

dar nu. cu lamaile inainte si cu certitudinea ca buna parte dintre dudele de-acum se vor duce in timp, dar mai ales in kilometri, de maine infruntam traficul.

Protected: se poate pe dracu

This content is password protected. To view it please enter your password below:

se poate

pentru prima data in ultimele 2 luni am senzatia ca se poate respira frumos.

ca se poate:

avea o discutie profesionista si un schimb de amabilitati rafinate,

ca o cearta sa aduca niste lucruri noi ,

si ca o seara sa se termine perfect cu o discutie foarte plina cu o prietena buna.

plus vazutul primei skoda fabia rosii.

nu zic ca sunt inca bine, dar am inceput sa merg inspre acolo.

link

facut rmn, gasit problem, inceput sa rezolvat problem. intre timp, alte mult prea multe problem, dintre care destule nerezolvate.

ziua 5 – we’re gettin’ there

ziua de ieri, duminica si anume, e ziua aia despre care nu am gasit nimic important de scris pentru ca nu s-a intamplat nimic important. si asta e foarte, foarte bine. adica durerile au fost inca acolo dar acolo au fost si pastilele, cearta cu familionul care nu intelegea ca nu RMN-ul o sa ma omoare si ca trebuie facut si n-o sa ma ofilesc de la el. conversatia minunata si matinala cu Baby, filmul frumos, apirational si atat de american si … iesirea din casa.

Pentru prima data in 5 zile, m-am imbracat frumos, mi-am pus o urma de machiaj cat sa nu sperii chelnerii si m-am dus cu prietena andreea la un restuarnt nejustificat de scump. ca doamnele. cat sa vedem ca se poate, sa povestim una-alta si sa ne vedem de viata.

pentru ca trebuie.

ziua 6 nu mai exista, e de stat acasa dar nu mai e de convalescenta propriu-zisa ci de facut analize, RMN, terapie si in principiu tot ce se poate face ca sa ma pun dracu pe picioare.

tot pentru ca trebuie.